de Dan Chilom
Nu mă gândeam niciun moment că deznodământul va fi acesta. Nimeni nu cred că o făcea. . .
A ars sub ochii noștri
Nea’ Mircea, așa cum toată lumea îi spunea, iar când făceai referire oriunde, în orice mediu, la un anumit Nea’ Mircea, era clar că te refereai la Lucescu, s-a încăpățânat să moară pe terenul de fotbal, acolo unde și-a trăit viața, acolo unde a cunoscut gloria, performanța, notorietatea, respectul și admirația atâtor generații. Din nefericire, am observat cu toții că străinii îl respectau mai mult decât noi, românii, dar despre asta o să vorbim, poate, într-un articol viitor.
Căpitan la Mondialul din Mexic 70’!
Ca jucător, Mircea Lucescu a bifat 65 de meciuri pentru echipa națională a României, fiind căpitanul nostru la Campionatul Mondial de la Guadalajara, acolo unde s-a petrecut celebrul moment de care tot fotbalul românesc ar trebui să fie mândru, schimbul de tricouri între Pele și Lucescu, la cererea celebrului jucător brazilian.
Pentru Dinamo a jucat 250 de meciuri, marcând 57 de goluri. A mai jucat pentru Corvinul Hunedoara (111 partide) și Sportul Studențesc (39 partide).
Generații întregi de jucători care au trecut prin mâna seniorului
Când vorbim de Mircea Lucescu, avem nevoie de răbdare. Acest om a construit zeci de generații de jucatori, fie români, fie străini. Corvinul Hunedoara, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Besiktas, Sahtior Donețk, Zenit, naționala Turciei, Dinamo Kiev, naționala României, sunt echipele pe care le-a antrenat Mircea Lucescu, unde a reușit să construiască adevărate generații de fotbaliști, să promoveze plutoane de tineri care ulterior s-au regăsit, sau încă se regăsesc, în fotbalul mare.
Dinamo București
Mircea Lucescu a fost dinamovist, iar asta nu a ascuns niciodată. După episodul Corvinul Hunedoara, echipa cu care a ajuns la vremea aceea în Cupa UEFA, “Nea’ Mircea” a construit o mare echipă în Ștefan cel Mare, o echipă cu care, chiar după spusele lui, ar fi putut ataca fazele finale ale Cupei Campionilor Europeni. Mateuț, Andone, Rednic, sunt doar câteva nume mari pe care “IL Luce” le-a adus cu el de la Hunedoara, formând un team invincibil. Alături de cei trei, în trupa “câinilor” se mai regăseau nume precum Lupu, Lupescu, Răducioiu, Timofte, Stelea, Klein, Sabău sau Vaiscovici. Probabil, cea mai puternică formație alb-roșie pe care Dinamo a avut-o vreodată, echipa care s-a destrămat o dată cu venirea revoluției și cu CM din 1990 din Italia.
Rapid București
Mircea Lucescu a acceptat în 1998 proiectul propus de George Copos, și a venit în Giulești, aducând după el nume grele precum Sabău, Rednic sau Lupu. A reușit să câștige campionatul cu “alb-vișiniii” după o pauză de 32 de ani, învingându-si chiar echipa sa de suflet, Dinamo.
A promovat jucători ca Lobonț, Pancu, Iencsi, Dulca sau Raț.
Sahtior Donetk
Echipa unde Lucescu s-a simțit cel mai bine, și unde a antrenat douăsprezece sezoane reușind să câștige nu mai puțin de 22 de trofee, printre care și Cupa UEFA, învingând în finală pe Werder Bremen cu 2-1. La Donetk a găsit locul perfect, pentru că patronul Rinat Ahmetov i-a creat climatul ideal pentru a face ce știe el mai bine: performanță!
Lucescu a adus la Donețk brazilieni de care nimeni nu auzise, iar pe care, ulterior, i-a făcut mari: Douglas Costa, Fernandinho, Willian, Luiz Adriano, Jadson, Elano, Brandao, Matuzalem, toți acești fotbaliști au ajuns ulterior să joace în celebra națională Seleção.
Turcia
Țara unde a fost extrem de iubit și respectat, este indiscutabil Turcia, acolo unde Nea’ Mircea a făcut istorie. A câștigat campionatul cu Galatasaray, dar și Supercupa Europei, învingând pe Real Madrid. Un rezultat unic pentru un antrenor român.
La Besiktaș, rivala celor de la Galata, Lucescu merge în 2002 și reușește să câștige campionatul.
În 2017 acceptă postul de selecționer al Turciei, și reușește să creeze o echipă cu jucători care ulterior au ajuns la cluburi mari ale Europei: Calhanoglu la Milan și Inter, iar Demiral la Juventus.
Pirlo, Hagi, Simeone
Acești uriași fotbaliști sunt doar trei dintre cei mulți. Dar au fost mari. La fel ca și Nea’ Mircea. Pe Diego Simeone l-a antrenat la Pisa și la Inter, însă la echipa toscană a avut cea mai mare influență asupra lui Cholo, pe care l-a crescut ca și pe un fiu, luându-l de multe ori acasă, și având grijă de el. De altfel, argentinianul a vorbit superb despre Lucescu, imediat după ce a aflat de decesul acestuia: “ Am o părere grozavă legată de el, le transmit condoleanțe celor din familie. Îmi aduc aminte de el la Pisa, când de-abia începeam ca fotbalist. Obișnuia să mă ia la el acasă să luăm masa, mă proteja pentru că încă eram un copil”
Un alt fotbalist de geniu, Andrea Pirlo a scris cuvinte superbe despre “IL Luce” pe pagina sa de Facebook, aducând aminte de tot de perioada Pisa, atunci când tehnicianul român l-a adus la echipa mare, și i-a dat încredere până când acesta a început să joace meci de meci. Ce a ajuns ulterior mijlocașul italian, știm cu toții. Un geniu.
Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile a fost promovat de Lucescu la naționala României la vârsta de 16 ani, văzând în el talentul uriaș, dar și capacitatea de a se impune în fotbalul mare de la o vârstă fragedă.
“Mi-a fost ca un tată, am crescut în familia lui. A crezut în mine, m-a sfătuit, m-a îndrumat de fiecare dată. Îi mulțumesc si o să-i port respect pentru totdeauna”. A spus Hagi ieri, în lacrimi, după aflarea veștii teribile.
Cu Gică Hagi în echipă, Lucescu a reușit să câștige Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000, învingând Realul lui Vicente del Bosque.
Mircea Lucescu a cucerit în vasta sa cariera de antrenor, nu mai puțin de 35 de trofee. Este pe locul 3 all-time după Sir Alex și Pep Guardiola.
Tot el a devenit al cincilea om care a antrenat peste 100 de meciuri în Liga Campionilor, mai precis 152. Este într-un top extrem de select alături de Guardiola, Wenger, Ferguson sau Mourinho.
A cucerit 9 titluri de campion al Ucrainei, 7 Cupe și 8 Supercupe cu Sahtior și Dinamo Kiev.
A câștigat titlul în Turcia atât cu Galatasaray cât și cu Besiktas.
A câștigat campionatul în România cu Dinamo și Rapid.
A câștigat Cupa UEFA în sezonul 2008-2009 cu Sahtior Donetk.
A câștigat Supercupa Europei cu Galatasaray în 2000.
A antrenat 303 meciuri în toate competițiile europene.
Toate acestea sub un uriaș nume: Mircea Lucescu. Marele Mircea Lucescu. Unicul Mircea Lucescu.
A lăsat o moștenire uluitoare care trebuie dusă mai departe de toți fotbaliștii români, de antrenori, jurnaliști, sau chiar de suporteri. Moștenirea de a fi mândri că am fost compatrioți cu Mircea Lucescu.
Drum bun, Nea’ Mircea!