Fotbal intern

INTERVIU Mihail Majearu: "Am jucat fotbal și pentru spectacol!" Jucătorii din Liga 1 care-i plac, ce i-a trecut prin minte înainte de penalty-ul de la Sevilla și marele regret

Azi se împlinesc 35 de ani de când Steaua a câștigat Supercupa Europei, la Monte Carlo, 1-0 cu Dinamo Kiev.

Andru Nenciu
Data publicarii: Joi 24 Februarie 2022, 08:31
Data actualizarii: Joi 24 Februarie 2022, 10:47

Majearu mai depășește un adversar. Și încă unul, încă unul! Se apropie de poartă... Nimeni nu-l poate bloca pe Miți Majearu! 

Timpul parcă a stat în loc. Vocile comentatorilor încă le răsună în minte fanilor Stelei de pe vremea în care fostul mijlocaș trecea de adversari, îmbrăcat în roșu și albastru, spre marea finală de la Sevilla. Miți Majearu a lipsit doar într-un meci din campania din sezonul 85-86 a Cupei Campionilor Europeni.

Driblingul era argumentul lui forte. Jucător cu o tehnică senzațională, optarul din Ghencea impresiona prin talentul său.

Domnule Majearu, câți fotbaliști ați mai dribla și azi?
(râde) Eee, mi-ar fi greu...La mine a fost din naștere, totul era nativ, așa îmi venea să joc. Unii fotbaliști sunt născuți pentru așa ceva și aș putea să mă includ și eu în acel grup special... Am fost unul dintre fotbaliștii care evoluau și pentru public, și pentru spectacol, mă bucura când ridicam lumea în picioare de bucurie, când urcam spectatorii pe garduri cu acele driblinguri. Contau foarte mult pentru mine și rezultatele, dar și spectacolul de pe teren și asta mă făcea să joc meci de meci la cel mai înalt nivel. Cum era și Hagi.

Mihail Majearu: "Mă mai uitam și eu la Dobrin, Liță Dumitru, Marcel Răducanu"

Dar v-ați inspirat și de la alți colegi sau adversari?
Mă mai uitam și eu la Dobrin, la Liță Dumitru, la Marcel Răducanu.

Cine mai driblează azi, nu-mi spuneți Messi.
A cam dispărut procedeul ăsta în prezent, eu așa văd lucrurile. Mai vedem execuții, dar nu iese nimeni în evidență de la noi. Mai vedeam în trecut la Nicolae Stanciu sau Constantin Budescu câteva procedee tehnice interesante, dar cum ți-am zis, execuții, nu driblinguri. Acum se mizează pe pasă sigură, un-doi, nu prea mai riscă nimeni, nici chiar în fotbalul de afară. Doar pe la Neymar mai văd niște driblinguri, dar mai mult pare circăreală. 

Mâine (interviul a fost realizat miercuri) se împlinesc 35 de ani de la câștigarea Supercupei Europei. Care e prima amintire care vă vine în minte?
Amintiri de tot felul mi se ciocnesc prin minte, dar cea de bază e că am reușit în acea perioadă să dominăm fotbalul european, iar prezențele în acele finale spun multe despre felul în care ne dădeam sufletul pe teren și pentru țară. La Monte Carlo plecam de la egal la egal cu Dinamo Kiev, deși aveau și eu mulți jucători din naționala Uniunii Sovietice, Lobanovski făcuse o echipă cu un stil de joc incomod, greu de contracarat. La Sevilla am avut cred și un mare avantaj.

Care?
Că am fost considerați echipa outsider. Dar Barcelona era mai mult pe stilul nostru, cu un joc bazat pe tehnică, pe viteză. Cert e că am reușit să formăm la Steaua o echipă care avea și constanță, iar perioada lungă în care am dominat spune multe despre felul în care reușisem să formăm un mecanism aproape imposibil de bătut.

A venit și Prințul de Monaco să vă felicite după victoria de la Monte Carlo?
Sincer, nici nu prea îmi aduc aminte, cred că au mai stat oficialii noștri cu el după meci, noi nu. Dar multă lume uită și că perioada impresionantă a Stelei a durat mult, și semifinala cu Benfica e o mare realizare, dar și finala cu Milan din 1989

  • 24 februarie 1987, Monte Carlo
  • Supercupa Europei: Steaua - Dinamo Kiev 1-0 (Hagi '44)
  • Steaua: Stîngaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Bălan, Boloni, T.Stoica (cpt), Hagi (Balint 84′) – Lăcătuș (Majearu 89′), Pițurcă. 
  • Dinamo Kiev: Chanov – Bal, Demyanenko (cpt), Kuznetsov, Baltacha, Rats – Yakovenko, Yevtushenko, Zavarov (Morozov 77′) – Belanov (Mikhailichenko 50′), Blohin.

Fotografii: Agerpres

Dacă ar fi să caracterizați un meci din Liga 1 de azi, ce ați spune despre el.
Depinde, mai vedem și câțiva jucători buni, tineri, puțini.

Mihail Majearu: "Octavian Popescu? Pot să zic că e în cărți"

Octavian Popescu e cel mai mediatizat nume, dacă tot vorbeam și despre jucători care mai driblează sau măcar au execuții.
Da, mai are chestii, și nu sunt lemne, dar deocamdată a dat trei-patru goluri, trebuie să fim cuminți, mai trebuie să-l așteptăm pentru a vedea ce face. Pot să zic că e în cărți, dar trebuie să-l așteptăm să vedem ce face.

Cât despre fotbalul de azi din Liga 1, ce vedeți?
O bătaie oarbă, de cele mai multe ori, nu mai vezi o finețe pe teren, ceva rafinat, rar mai vezi ceva ce te încântă. Sesizez o luptă continuă, pe schema hai să dăm cap în cap, mi-aș dori să văd un joc frumos, cu fotbaliști care își valorifică talentul pe teren, care joacă și pentru public. 

Poate nu mai avem astfel de fotbaliști...
Nu știu, nu știu ce să zic...

Mihail Majearu: "Afară nu poți sta să dormi și să te uiți pe pereți"

Aș vrea să vă întreb care credeți că ar fi una dintre cauzele pentru care jucătorul român nu mai reușește să joace la o echipă mare de afară, cum se întâmpla în anii '90.
Poate că și pleacă de foarte tineri, dar în fotbalul de afară nu poți sta să dormi și să te uiți pe pereți. Mi-e greu să cred că vom mai avea în viitorul apropiat un jucător la o echipă mare din Italia, din Spania sau din Anglia. 

Apropo de Anglia, Ladislau Boloni spunea mai demult că ați fost un fotbalist mai mare decât David Beckham.
Dacă așa zicea Loți, frumos spus.

  • "Majearu era de o tehnicitate incredibilă, controla balonul cu o ușurință debordantă" Emerich Ienei
  • "Ghinionul lui Majearu a fost că s-a născut în România" Tudorel Stoica 

Dacă ați fi jucat în fotbalul de azi, ce provocare ați fi avut? Un nume mare pe care să-l întâlniți pe teren, o echipă de top?
Am făcut atunci eu, a fost timpul meu, e vremea altora acum. E totul în minte și pe casetele video, pe You Tube, și să știți că nu doar Barcelona, Anderlecht erau echipe mari, și celelalte pe care le-am întâlnit.

Fostul dumneavoastră coleg, Ladislau Boloni, nu a mai ajuns la o înțelegere cu FRF pentru preluarea postului de selecționer. Bine sau rău pentru națională?
La experiența mare pe care o are cred că a știut foarte bine ce decizie ia.

"14 kilometri de alergare într-un ritm deloc lent"

Într-un material din revista "Steaua 1986", reporterul l-a urmărit atent atunci pe "Miți", în cantonamentul de la Forban.

"La prima trecere prin punctul de control unde se aflau Ienei și Iordănescu, am căutat să-l văd pe Majearu. Grupul compact a făcut ca în scurta trecere pe lângă noi să nu-l observ. Abia la a doua trecere prin acel punct fix al traseului l-am identificat.

14 kilometri de alergare într-un ritm deloc lent, cu porțiuni de coborâre și, normal, aceeași lungime de urcuș, la întoarcere. 14 kilometri în care Majearu nu s-a întrecut cu nimeni, cu niciun adversar pe care l-ar avea în față, ci cu propriile limite, cu timpul realizat cu o zi înainte.

Au urmat 20 de minute de pauză în care nu mi-am permis să-l deranjez", scria în 1986 reporterul revistei Steaua.

Cât de greu au trecut minutele până să ajungeți să executați lovitura de la 11 m din finala de la Sevilla?
Foarte greu. 

Penalty-ul ratat de la Sevilla

Care a fost explicația pentru ratare?
Știți ce s-a întâmplat!? În ultimul moment mi-au trecut prin cap tot felul de lucruri, totul a ținut de o fracțiune de secundă. Eu m-am gândit că aș putea să schimb colțul pe care băteam de regulă, dar m-am răzgândit, am zis că dacă se supără ai mei și ratez. Până la urmă am executat în locul în care băteam de obicei și așa a fost să fie... Stătusem în dubiu, bine eram și puțin obosit după acel meci, fusese un joc de o încărcătură fizică și emoțională mare.

Mai aveți tricoul de la Sevilla?
Nu, nu mai am niciun tricou de la Steaua, le-am dat pe toate unor prieteni, iar tricoul de la Sevilla se îngălbenise, pe urmă i l-am dăruit unui colecționar. Am în schimb puii cupelor și medaliile, sunt o bogăție pentru mine.

Marele regret al lui Miți Majearu

O ultimă întrebare. Care e cel mai mare regret din carieră?
Grea întrebare.

Puteați să aveți mai multe selecții la națională?
Am jucat în două amicale doar, da... În acea perioadă treceau zeci de jucători pe la națională, dar când era Mircea Lucescu selecționer cred că aș fi putut să joc și eu, am o doză de regret pentru că jucam bine, dădeam goluri, dar el se baza mai mult pe nucleul Dinamo - Corvinul... Eee, așa a fost să fie, mergem înainte în viață.

  • Mihail Majearu s-a născut pe 15 iulie 1960, la Galați. Mijlocaș, a jucat în Divizia A 366 de meciuri și a marcat 71 de goluri. A cucerit 4 titluri de campion național și 3 Supercupe a României.
  • A evoluat pentru: FCM Galați, Steaua București, FC Inter Sibiu, PAE Panachaiki, Gloria Bistrița, Corvinul Hunedoara și CFR Timișoara.
  • Pentru echipa națională de fotbal a României are o singură selecție, în 1987, împotriva Israelului.
  • În anul 2008, Majearu a fost decorat de către Președintele României, cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II-a pentru rolul avut în câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies