Fostul patron de la Poli Timișoara, Marian Iancu, a intrat în forță în conflictul dintre FCSB și CSA Steaua, lansând un atac dur la adresa juristului Florin Talpan și spulberând speranțele "militarilor" privind promovarea în Superliga pe baza modificărilor la Legea Sportului.
În plină dezbatere parlamentară privind modificarea Legii Sportului, care ar putea permite cluburilor de drept public, precum CSA Steaua, să acceadă în prima ligă, Marian Iancu a intervenit cu o postare tranșantă pe rețelele de socializare. Omul de afaceri, un susținător declarat al Rapidului, consideră că orice manevră legislativă este inutilă și îl ironizează pe Florin Talpan pentru demersurile sale.
"Pentru UEFA şi FRF, conform regulamentelor sportive, deciziilor instanţelor judecătoreşti şi a voinţei liber exprimată a celor care reprezentau CSA Steaua în anul 1998-1999, FCSB este continuatoarea drepturilor sportive ale clubului Steaua atât în competiţiile interne cât şi internaţionale", a punctat Iancu.
Mesajul său a continuat cu o săgeată directă către juristul CSA: "Suporterilor 'FCSB = Steaua' le transmit că nu s-a născut încă deşteptul care să-l facă pe prost să-şi schimbe părerea. Mă refer la Talpan şi visele lui 'eroice'. Pentru acest fapt, nicio lege nu va aduce actuala CSA Steaua în Superligă cu încălcarea regulamentelor. Somn uşor şi vise plăcute".
La final, Iancu le-a urat succes celor de la FCSB în parcursul european: "Celor de la FCSB, un rapidist le urează, baftă în Champions League!".
Talpan visează la Liga 1
Reacția lui Iancu vine în contextul în care Florin Talpan a anunțat, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul FCSB în procesul pentru palmares, că va lupta până la capăt pentru ca echipa Armatei să promoveze. Juristul a notificat deja Federația Română de Fotbal, cerând măsuri drastice împotriva echipei lui Gigi Becali.
"Vom găsi noi soluții și fiți convinși că la Clubul Sportiv al Armatei Steaua se vor găsi aceste soluții. După ce am câștigat în instanță numele, marca și palmaresul, săptămâna trecută am fost la FRF pentru a-i notifica să dispună măsuri și împotriva FCSB-ului. Este inadmisibil ca FRF să nu ia măsuri ferme", a zis Talpan recent.
Acesta s-a arătat convins că, odată rezolvate problemele legale, sponsorii se vor înghesui la ușa clubului din Ghencea. "Sunt foarte mulți sponsori care vor să rezolve această problemă. Când se vor rezolva aceste probleme, sunt convins că sponsori vor veni alături de Steaua", a adăugat el.
Proiectul de modificare a Legii Sportului, care ar fi putut oferi o cale de promovare pentru CSA Steaua și CS Dinamo, a fost recent amânat pentru dezbatere în plenul Camerei Deputaților, fiind mutat pe o poziție inferioară pe ordinea de zi.