În urmă cu mai bine de două săptămâni, recursul FCSB-ului la decizia luată de Curtea de Apel în 23 octombrie 2023 a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că Steaua a câștigat definitiv procesul pentru palmares cu echipa lui Gigi Becali.

Florin Talpan, juristul Stelei, a mers direct la Federația Română de Fotbal pentru a cere, printre altele, retrogradarea FCSB-ului și excluderea echipei lui Gigi Becali din cupele europene. 

"Eu m-am ocupat de toate documentele încă din anul 2020, deci au trecut cinci ani. Mă bucur foarte mult pentru această acțiune și sper să treacă, să putem evolua și noi în Liga 1 pentru că așa este normal.

”Vom găsi soluții după ce am câștigat în instanță numele, marca și palmaresul”

Vom găsi noi soluții și fiți convinși că la Clubul Sportiv al Armatei Steaua se vor găsi aceste soluții, după cum bine știți, suporterii Stelei își doresc. Și eu îmi doresc. E o muncă pe care am început-o acum 23-24 de ani și, în sfârșit, dă roade. După ce am câștigat în instanță numele, marca și palmaresul, săptămâna trecută am fost la FRF pentru a-i notifica să dispună măsuri și împotriva FCSB-ului. Este inadmisibil ca FRF să nu ia măsuri ferme împotriva FCSB-ului.

Va veni momentul! Dacă FRF nu ia măsuri, ne vedem obligați să luăm acțiuni în instanță împotriva lor și a LPF-ului pentru complicitate la menținerea acestor situații contrar hotărârilor judecătorești, cu solicitare de daune compensatorii. După care vom sesiza UEFA și FIFA, e inadmisibil să fie niște decizii pronunțate de către instanță și FRF să nu le pună în aplicare.

”Sunt foarte mulți sponsori care vor să rezolve această problemă”

Nu se poate așa ceva! FRF să ne trateze în continuare cu dispreț. Nimeni nu cunoaște mai bine ca mine ce s-a întâmplat acolo, zece ani mi-a trebuit să le învăț eu. Acum, dacă vine un comandant de trei luni sau de un an, nu poate să știe!

Sunt foarte mulți sponsori care vor să rezolve această problemă. Când se vor rezolva aceste probleme, sunt convins că sponsori vor veni alături de Steaua. Suntem un club mare, un brand mare, avem o marcă, un nume și un stadion frumos. Eu m-am luptat întotdeauna să se modifice Legea Sportului", a spus Talpan în miez de noapte la televiziunea DigiSport.

Cum sunt împărțite ACUM trofeele între Steaua și FCSB

1947-1998: (CSA) Steaua București (DEFINITIV): 20 de titluri de campioană plus Cupa Campionilor Europeni din 1986

1998-2003: AFC Steaua (entitatea lui Viorel Păunescu): 1 titlu de campioană

2003-2017*: perioadă în care FCSB nu a primit dreptul legal de a-și atribui palmaresul (situație care însă se poate schimba în favoarea clubului lui Gigi Becali): 5 titluri de campioană

2017-2025: FCSB: 2 titluri de campioană

* În 2023, Curtea de Apel a explicat că ”din actele încheiate începând cu anul 1948 nu a existat nicio preluare a dreptului asupra palmaresului fostei echipe de fotbal «Steaua București» de către Asociația Fotbal Club Steaua București, pe care aceasta să îl fi transmis ulterior către pârâta-reclamantă (n.r. - FCSB) în baza actelor încheiate la nivelul anului 2003” și că ”este evidentă concluzia logico-juridică în sensul că nici în perioada 2003-2017 pârâta-reclamantă (n.r. - FCSB) nu este titulara vreunui drept asupra acestui palmares”.