Manevra prin care fanii Stelei vor să forțeze promovarea în Liga 1: „Nu e o problemă de lege”

Manevra prin care fanii Stelei vor să forțeze promovarea în Liga 1: „Nu e o problemă de lege” Fotbal intern

Suporterii de la AS47 continuă lupta pentru dreptul la promovare și au transmis un mesaj ferm conducerii CSA Steaua. Ei susțin că nu există niciun obstacol legal pentru a ajunge pe prima scenă.

Potrivit asociației AS47, informațiile care circulă prin Ministerul Apărării Naționale referitoare la necesitatea modificării legislației sunt complet false. Fanii au explicat pașii legali prin care echipa ar putea evolua în primul eșalon, arătând spre lipsa de inițiativă a decidenților și spre refuzul de a semna actele necesare.

Gruparea a prezentat argumente juridice pentru a demonta ideea că Steaua nu se poate asocia cu un privat. Printre acestea se numără dispozițiile din Codul civil, Legea sportului și regulamentul propriu al clubului. Suporterii au amintit că actele interne au fost modificate încă din anul 2022 pentru a permite o astfel de mișcare.

„Pentru că cineva pare să plimbe acest fake news prin minister și prin club: „nu se poate, trebuie schimbată legea", reiterăm public: nu am identificat niciun articol de lege care să împiedice clubul Steaua să facă parte dintr-o asociere în participațiune cu o entitate privată”, au transmis fanii.

  • Csa

Infrastructura pusă la bătaie și cerințele clare

Suporterii au mai adus în discuție faptul că gruparea militară deține o bază materială solidă pentru a atrage un partener, având la dispoziție Complexul sportiv Steaua-Ghencea, brandul și palmaresul. În plus, aceștia au indicat modelul echipei din Craiova, acolo unde un club de drept public s-a asociat cu o societate privată fără să fie nevoie de o legislație dedicată, operând sub normele dreptului comun.

În încheiere, suporterii au cerut public ca ministerul și clubul să indice exact articolele care blochează acest demers.

„Așadar, cerem oficial clubului și ministerului: spuneți-ne public care sunt articolele de lege care împiedică asocierea. [...] Nu e o problemă de lege. E o problemă de semnătură. STEAUA NU ARE NEVOIE DE O LEGE NOUĂ. ARE NEVOIE DE OAMENI CARE SĂ ȘI-O ASUME.”, au mai adăugat reprezentanții AS47.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!