În căutarea unui atacant, FCSB este aproape să obțină semnătura unui jucător din străinătate, conform spuselor patronului Gigi Becali.

Mai exact, vor veni la echipă doi străini, unul dintre ei atacant de 1 milion de euro.

Ce a declarat Gigi Becali

”Vor să vină, dar trebuie să rezolve cu echipele lor.

(n.r. - Cât va dura?) Eu, dacă vreau un jucător, aștept răspunsul oricând. Deci, jucătorii îi vom lua. Dacă ei vin, e altceva. Dar nu rămânem în baza lor. 

(n.r. - Ați luat ceva?) Mi se pare că azi, adică azi-noapte, am vorbit cu MM, mi-a spus despre ce a negociat, să dau eu OK-ul și eu am dat OK-ul pentru ce a negociat el cu un atacant. De fapt, mai mult număr 10 este. Joacă stânga, dreapta și număr 10, ce vrem noi să jucăm. 

Și a mai negociat încă unul, mijlocaș. Eu nu iau jucători liberi. Rar! Plătesc transferul. Plătesc numai pe unul cam un milion, pe atacant. Celălalt e în negocieri.

Jucători străini, da. Români ce să iei? 

Alibek? Păi eu am spus că vreau să fac echipă, nu umplem cu umplutură. Dacă iau, iau jucători buni. E foarte bun jucător, nu a intrat în vederile noastre, nu a intrat în vederea clubului nostru , a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Florinel Coman și Denis Drăguș au spus „DA” pentru transfer

Gigi Becali a anunțat că atât Florinel Coman, cât și Denis Drăguș și-au dat acordul pentru a juca în tricoul campioanei României. Totuși, mutările depind de despărțirea celor doi de actualele cluburi.

Patronul roș-albaștrilor susține că ambii internaționali își doresc transferul, însă trebuie să își rezolve situațiile contractuale cu Al-Gharafa, respectiv Trabzonspor.

Florinel Coman mai are un an de contract cu Al-Gharafa și negociază cu oficialii din Qatar pentru plata unor salarii compensatorii. 

La rândul său, Denis Drăguș mai este legat de Trabzonspor până în 2028, iar clubul turc vrea să îl cedeze definitiv în această vară.