Cele două echipe își vor da întâlnire în Ghencea în ultima etapă din eșalonul secund al României. Steaua - Reșița e și meciul în care ”militarii” pot încheia pe prima poziție în sezonul 2024/25.

Fanii Stelei vor stadionul plin la meciul cu Reșița: ”Merităm! S-au vândut 4000 de bilete până acum, va fi cel mai urmărit meci”

AS47 - pagina de Facebook destinată suporterilor Stelei - i-a chemat pe toți fanii echipei să vină la stadion și să susțină trupa lui Daniel Oprița în ultimul meci al campionatului.

”Se vorbește deja că s-au vândut peste 4000 de bilete, ceea ce ne face să credem că acest meci va fi cel mai urmărit din tot sezonul Ligii a II-a.

Dar știm bine: Steaua merită mai mult! Merită stadionul plin, merită promovarea, merită dragostea noastră!

Steaua are zeci de mii de inimi care bat pentru ea.

Știm, e un drum greu – cu obstacole, cu presiune și, momentan, doar cu speranțe. Dar suntem acolo, aproape.

Și acum, la ultimul meci al sezonului, avem o singură misiune:

Să fim alături de echipă.

Să umplem peluza, să umplem tribuna.

Să facem din meciul cu CSM Reșița un spectacol al sufletului roș-albastru.

Așa că... unde ești duminică la ora 12:00?

📍 Stadionul Steaua

🕒 Duminică, 18 mai, ora 12:00

🎟️ Bilete: 2 lei pentru tribună și peluză

📺 Live pe FRF TV (…dar meciul adevărat e în tribune, lângă cei ca tine)

💥 Haideți cu toții – oameni din cartier, suporteri vechi și tineri, legende și copii cu fulare!

💥 Haideți să colorăm tribunele, să cântăm, să aplaudăm și să arătăm ce înseamnă Steaua!

💥 Hai să umplem Peluza și Tribuna a 2-a! Să fim acolo unde trebuie să fim – cu echipa noastră, până la capăt!

❤️💙 Steaua trăiește prin noi. Steaua merge înainte. Iar duminică, Steaua suntem NOI.

Duminică, cu toții la meci!”, scrie AS47.