Ilie Dumitrescu: ”A trecut printr-o încercare destul de complicată!”
Antrenorul care și-a încheiat recent mandatul de selecționer al echipei naționale se află în aceste momente la Spitalul Universitar de Urgențe București.
Ilie Dumitrescu, oficial al Federației Române de Fotbal, a dezvăluit care este starea fizică a legendarului antrenor în momentul de față. Fostul atacant a declarat că Lucescu este într-o stare stabilă, având în vedere că a trecut printr-un infarct.
”Starea lui este stabilă în momentul de față, iar a trecut printr-o încercare destul de complicată. Eu știu ce s-a întâmplat și duminică la evenimentul ăla nefericit. Medicul Craiovei a avut o intervenție extraordinară.
Un minut și ceva a fost fără puls, ceea ce a fost groaznic pentru tot staff-ul și pentru jucători, care au fost traumatizați. Ieri a fost președintele Burleanu la spital, chiar ieri am vorbit cu el. Ne așteptam cu toții ca azi să fie externat.
În același timp, i-a propus să rămână în federație cu o funcție importantă în așa fel încât să poată ajuta fotbalul românesc. Ne rugăm la Dumnezeu să aibă energie și să rămână cât mai mult cu noi. Azi a trecut printr-o nouă încercare și trebuie să apreciem cu atât mai mult că a fost alături de echipa națională la dubla asta”, a spus Ilie Dumitrecu la Digi Sport.