Originar din Republica Centrafricană, Habibou a reușit deja să intermedieze transferuri interesante în fotbalul european.
Scurta sa aventură la FCSB
Adus la FCSB în ianuarie 2008, sub formă de împrumut de la Charleroi, Habibou nu a reușit să impresioneze, marcând doar un gol în 8 partide. După doar jumătate de sezon, Gigi Becali a renunțat la serviciile sale.
Ani mai târziu, după o carieră ce l-a purtat prin Belgia, Franța, Turcia, Qatar și Israel, Habibou a revenit în România, la Poli Iași, unde a fost protagonistul unui alt scandal. Acesta a depus memoriu împotriva clubului, acuzând probleme financiare grave și condiții precare.
„M-am dus într-o zi la club și am avut nevoie la toaletă. Când am intrat, nu aveau nici hârtie igienică. Mi s-a spus că nu sunt bani pentru așa ceva. Le-am dat eu bani să cumpere un bax”, spunea Habibou în trecut pentru GSP.