Este primul trofeu al sezonului pentru campioana en-titre, însă prestația echipei lui Elias Charalambous nu a impresionat pe toată lumea, în ciuda faptului că a dominat în prima repriză.

Analiza făcută la cald de fostul internațional Marius Baciu scoate la iveală problemele din jocul roș-albaștrilor, vizând direct jucătorii cu experiență ai echipei.

Roș-albaștrii au deschis scorul prin nou-venitul Dennis Politic (48'), dar CFR a egalat printr-o execuție spectaculoasă a lui Alin Fică (65'). Trofeul a fost decis de o "torpilă" de la distanță a lui Risto Radunovic, în minutul 90+3, care a adus bucuria în tabăra bucureștenilor.

"Se vedea că nu gândește!"

Marius Baciu a fost tranșant în privința calității jocului și a greșelilor comise de liderii din teren.

"Am văzut greșeli foarte mari de interpretare a multor faze la Popescu, la Chiricheș, jucători cu experiență, până la urmă", a punctat acesta la Primasport.

Nici căpitanul Darius Olaru nu a scăpat de critici: "Nu l-am văzut în joc, a făcut multe greșeli, mi se pare nervos, din cauza asta cred că și greșește foarte mult".

Cel mai dur a fost însă cu Vlad Chiricheș, ale cărui erori le-a pus pe seama epuizării. "Am văzut multe greșeli, chiar și la Chiricheș, căuta spațiu, se vedea că nu gândește și asta cred că din cauza oboselii", a zis Baciu.

Cu toate acestea, fostul fundaș a numit și doi jucătorii care au ieșit în evidență. "Ștefănescu s-a văzut foarte bine. Bun, și Politic, a dat gol, e important pentru el că a marcat", a încheiat Marius Baciu.