Duminică, pe terenul din cadrul Bazei Sportive ARCOM Berceni, FCSB a pierdut categoric întâlnirea cu FC Voluntari din Liga 3 Feminin, scor 1-8 după 0-4 la pauză!

Apărută de scurt timp datorită regulamentului FRF, echipa feminină a lui Gigi Becali a fost ciuca bătăilor în Liga 2 și a retrogradat în a treia divizie, unde se descurcă totuși onorabil în actualul sezon - locul 4 (din 9 formații participante) în Seria 2.

Cine este Ilinca Mazga, vasluianca ajunsă arbitru FIFA

Meciul a fost arbitrat la centru de Andrei Sîrbu, iar unul dintre asistenți a fost Ilinca Mazga (vezi galeria foto), aflată în acest an pe lista FIFA.

”Ilinca Mazga, vasluianca ce a spart barierele arbitrajului, pe drumul marilor competiții”, titra la începutul anului publicația locală Sport Actual, care îi făcea și un portret purătoarei de ecuson FIFA:

”Originară din Vaslui, Ilinca Mazga a fost validată de forul mondial pentru a oficia la competițiile internaționale începând cu acest an, confirmând astfel parcursul constant și ambițios din cariera sa.

Ilinca Mazga rămâne un nume de referință pentru fotbalul vasluian, fiind primul arbitru-femeie din județ. Conștientă că a „spart gheața”, ea declara încă de la debut, la doar 16 ani: „De asta vreau să muncesc cât mai mult și vreau să nu dau greș. Vreau să fiu un exemplu și pentru alte fete”.

Visul de atunci a devenit realitate. „Îmi doresc să ajung cât mai sus și să port ecusonul FIFA”, spunea Ilinca la început de drum, un obiectiv pe care astăzi l-a atins.

Ilinca Mazga este absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din București și, în prezent, este militar de carieră, activând în structurile Poliției Militare, îmbinând performanța sportivă cu disciplina și rigoarea profesională”.

Patronul Gigi Becali are o problemă cu femeile din fotbal

În 2023, de exemplu, patronul Gigi Becali a găsit de cuviință să facă niște comentarii sexiste la adresa Iulianei Demetrescu, după ce arbitra a oficiat o partidă din Superligă. Iuliana Demetrescu este unul dintre arbitrii noștri de top.

"Dacă lumea nu mai vrea să înțeleagă niște păreri... e la mintea cocoșului! Bun, arbitre femei, fotbal feminin, faceți cum vă place vouă. Dar pentru ce să dau arbitră femeie la bărbați?!

Nici în Anglia n-am văzut așa ceva, nicăieri n-am văzut! Atunci faceți fotbal mixt!

Dacă-i dă cu mingea-n țâță? N-am jignit-o cu nimic. A fost mai mult glumă. N-am jignit-o, mă. Vezi-ți, mă de treaba ta!

Du-te tu la fotbal feminin, bărbații la fotbal de bărbați. Sunteți nebuni la cap? Vreți să arătați că sunteți mondialiști?", explica Gigi Becali.