Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, spune clar că echipa trebuie să revină în Superliga, după retrogradarea suferită anul trecut.
Covăsnenii ocupa locul 2 în clasament, cu două etape rămase din sezonul regular. Formația antrenată de Ovidiu Burcă mai are de jucat cu ASA Târgu Mureș, iar Dioszegi este convins că echipa poate obține maximum de puncte.
„Nu avem emoții legate de prezența în play-off. Dar obiectivul nostru nu este doar să ajungem acolo. Noi trebuie să promovăm în Superliga. Dacă reușim să câștigăm ultimele două meciuri din sezonul regular, atunci facem un pas mare spre prima ligă”, a declarat Dioszegi la Sport Total FM.
„Avem 3 atacanți care fac față și în prima ligă”
Finanțatorul lui Sepsi s-a arătat extrem de încântat de ultimul transfer al echipei, atacantul norvegian Moses Mawa.
„Când Atilla Hadnagy mi l-a arătat pe Mawa, am spus că trebuie să-l aducem cu orice preț. Nu are cel mai mare salariu din echipă, dar a vrut să vină în România pentru că își dorea să joace. La ultimul meci a marcat un hat-trick în 20 de minute”, a mai spus Dioszegi.
„Avem trei atacanți foarte buni pentru Liga a 2-a, care ar putea face față și în prima ligă”, a adăugat acesta.
Sepsi a retrogradat sezonul trecut din Superliga, după ce a încheiat play-out-ul pe locul 9, cu 26 de puncte.
Următorul meci al covăsnenilor este programat sâmbătă, 14 martie, de la ora 11:00, împotriva celor de la ASA Târgu Mureș.