Dinamo mai pregătește o lovitură! Principala piedică în calea acordului cu mijlocașul croat pus pe liber de Craiova

Dinamo Ante Roguljic Florin Bratu Fotbal intern Dinamo a promovat rapid, după doar un sezon în Liga 2 / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 Ianuarie 2024, 19:09
Data actualizarii: Joi 04 Ianuarie 2024, 19:18

Oficialii lui Dinamo au dat o primă lovitură pe piața transferurilor în această iarnă, însă nu au de gând să se oprească aici.

„Câinii” au pus ochii pe Ante Roguljic, pus pe liber de curând de Universitatea Craiova, însă Florin Bratu este de părere că sunt șanse mici ca mutarea să se facă.

Fostul dinamovist este de părere că salariul mare pe care îl solicită Roguljic ar putea fi o piedică pentru „câini”. În plus, nu-l vede pe croat acceptând să joace la penultima clasată din Superliga.

  • Roguljic, propus la Karmiotissa, fosta echipă a lui Bratu, cu un salariu de 15.000 de euro/lună.

Dinamo ar da lovitura cu Roguljic, crede Bratu

„Dinamo nu poate să ia jucători decât liberi de contract. Dacă sunt liberi de contract, erau pe piață, nu negociam cu o echipă. Mie mi se părea foarte greu oricum să accesezi acești jucători (n.r. - Dorin Rotariu și Damjan Djokovic), părerea mea.

Hefte a semnat în Grecia. Roguljic este un jucător interesant, mie îmi place. Roguljic mi-a fost mie propus în Cipru astă vară și cerea un salariu de 15 mii.

Acum te gândești, poate cere salariu 15 mii, poate face Dinamo un sacrificiu, dar vrea să vină Roguljic la o echipă care nu e stabilă în acest moment?”, a spus Florin Bratu, potrivit Digisport.

Ante Roguljic (27 de ani) este cotat de site-urile de specialitate la 400.000 de euro.

Mijlocașul ofensiv croat a evoluat în 14 meciuri pentru Universitatea Craiova în acest sezon, reușind să marcheze trei goluri și să ofere o pasă decisivă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!