Din învățăturile lui nea Mircea
Nu împlinise 25 de ani, iar în vestiar se aflau nume grele ale fotbalului românesc, precum Rednic, Lupu, Pancu, Șumudică... Dar lui Lucescu i-a plăcut abnegația cu care se antrena și dorința feroce de a fi mai bun din zi în zi. „Nea Mircea m-a văzut la antrenament foarte determinat... Îmi doream să câștig orice duel, orice minge, eram rău. Și m-a pus căpitan la un meci cu Chindia. Mi-era și rușine să ies din vestiar, din baie. M-am dus la Lupu și i-am zis: «Hai mă, pune-mi banderola, te rog»”, povestește Cristi cu emoție.
„Îmi ziceau «Tati, Tati», cică eram copilul lui nea Mircea”
„Păi tocmai la Lupu te-ai dus”, îl întreb, știind că mijlocașul nu era chiar un mielușel. „Pe cuvântul meu, la el m-am dus. Cu Lupu mă înțelegeam bine, aveam o relație bună. Făceau mișto de mine după aia. Îmi ziceau «Tati, Tati», cică eram copilul lui nea Mircea. Mie nea Mircea mi-a schimbat viața total, ca om, ca fotbalist. Se uita la mine și zicea: «Băi Cristi, nu vezi cum ești îmbrăcat? Uite cum arată cămașa aia pe tine». Sau «Bea vin din ăla bun, fă aia, fă aia». Adică te învăța toate lucrurile pe care nu le știai tu.
Să-ți povestesc o fază. Eram căpitan de echipă și mi-a zis să-mi pun singur întrebări și să răspund la ele în oglindă. Îmi zicea: «Du-te și exersează, că vine reporterul și te întreabă, iar tu nu știi să vorbești». Așa că îmi puneam întrebări, gen: «Cum a fost meciul de azi?» Și trebuia să răspund: «Meciul de azi a fost așa și așa...»”
„După un interviu, m-a făcut praf”
Cristi are foarte multe amintiri cu Lucescu din perioada 1997-1998, când ambii erau la Rapid, și le povestește cu patos și cu nostalgie: „Uite, încă o pățanie. Împlinisem 25 de ani și un jurnalist de la Gazeta Sporturilor îmi ia un interviu și mă întreabă: «Ce-ți dorești de ziua ta?» În perioada respectivă, mai dădeam goluri cu capul, le mai băgam în ață, îmi plăcea să dau. Răspund: «Mi-aș dori să dau cât mai multe goluri». Și mă cheamă nea Mircea la el în cameră. Mă gândeam că e ziua mea și îmi dă vreun cadou, un ceas, ceva, că mie îmi plăceau ceasurile... M-a făcut praf: «Bă, nebunule, cum poți să declari așa ceva?
Tu ești căpitan, trebuie să vorbești de echipa noastră, de echipa adversă, cum va fi meciul. Tu zici că trebuie să dai goluri... Lasă-i, bă, pe Șumudică și pe Pancu să dea goluri. Tu vezi-ți de apărare!» M-a certat rău, dar a fost o lecție învățată. Ce să vorbești, cum să te comporți. Nu m-am supărat pe el. I-am zis doar: «Nea Mircea, mulțumesc de cadou». Și am plecat”.
- Cristi Dulca a câștigat Cupa României cu Rapid în 1998 și campionatul în 1999. La jumătatea ediției 1998-1999, s-a transferat la Pohang Steelers, în Coreea de Sud.
- Datorită evoluțiilor bune din sezonul 1997-1998, a fost convocat de Anghel Iordănescu pentru Mondialul din 1998, unde a jucat contra Tunisiei.




