Victor Angelescu, partenerul său din acționariat, a dezvăluit că un factor decisiv în venirea patronului Mobexpert în Giulești a fost pasiunea copiilor săi pentru fotbal, un detaliu confirmat "100%" de actualul președinte al Consiliului de Administrație.
De la intrarea sa în acționariat în 2022, Dan Șucu a transformat Rapidul într-o forță a Superligii, iar recent și-a cimentat poziția de acționar majoritar, ajungând să dețină 90% din club. Într-o intervenție la „SportCast cu Sile”, Victor Angelescu a povestit cum a început totul, subliniind rolul esențial jucat de fiii omului de afaceri.
Întrebat direct dacă dragostea băieților lui Șucu pentru sportul rege a stat la baza deciziei, Angelescu a fost categoric: "100%, nu știu dacă doar asta, nu poți spune că nu a contat. Ambii copii sunt pasionaţi de fotbal, şi cel mare şi cel mic". Mai mult, Andrei, fiul cel mic al finanțatorului, a și apucat să debuteze pentru echipa de seniori a giuleștenilor.
Cum a început totul: "L-a luat microbul"
Colaborarea dintre cei doi oameni de afaceri nu a început ca o prietenie, ci a fost legată de business. Punctul de cotitură a fost momentul în care Dan Șucu a achiziționat baza sportivă Coresi, exact locul unde academia Rapidului își desfășura activitatea.
"Relaţia cu domnul Şucu a început atunci când a cumpărat baza Coresi pentru a o dezvolta, copiii lui făceau fotbal şi acolo era baza unde noi aveam închiriat", a povestit Angelescu.
De acolo, lucrurile au evoluat natural, iar pasiunea s-a transformat în implicare directă. "A făcut acea investiţie pentru că nu erau terenuri, i-am propus o colaborare la juniori, a acceptat, l-a luat microbul. Şi eu şi Nico voiam oricum. 'Haideţi domnul Şucu, intraţi'. Şi-a dat seama şi el ce înseamnă Rapidul şi aşa i-am dat iniţial jumătate şi a intrat cu acţiuni la Rapid", a mai spus acționarul minoritar.
Implicarea pornită din pasiune s-a transformat într-un proiect de anvergură. Capitalul social al clubului se ridică acum la aproximativ 15 milioane de euro, o dovadă clară a angajamentului pe termen lung al patronului de la Mobexpert.