Cristi Balaj reacționează după ordinul de ministru care a prins pe contre-pied tot sportul românesc! 

Cristi Balaj carol eduard novak CFR Cluj ordin de ministru Fotbal intern Cristi Balaj iese la atac! "Ar trebui sa nu mai fie fosile!" Ce-l nemultumeste pe fostul arbitru
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Iulie 2022, 21:59
Data actualizarii: Joi 07 Iulie 2022, 22:04

Cel puţin 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în meciuri oficiale trebuie să fie români! Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, a precizat că măsura va intra în vigoare începând cu acest sezon, 2022-2023.

O știre a bulversat azi întreg sportul românesc. 

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi, la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă, a anunțat joi Ministerul Sportului.

  • Cristi Balaj iese la atac! Ar trebui sa nu mai fie fosile! Ce-l nemultumeste pe fostul arbitru

Eduard Novak a anunțat că s-a consultat cu toate federațiile sportive înainte de a emite ordinul, însă reacția FRF a fost una total neașteptată. Președintele campioanei CFR Cluj, Cristi Balaj, susține că nu știa de ordinul dat de MTS.

”Nu poţi acuza o persoană care are o asemenea iniţiativă pentru că e benefic pentru fotbalul românesc. Am avea mai multe soluţii. Dar trebuie să pregăteşti un asemenea moment, habar nu aveam de acest ordin, de intenţia de a se modifica legislaţia. Un ordin de ministru poţi să îl ataci şi poate fi întors.

Noi am finalizat campania de transferuri, deja am început competiţia. În proporţie de 95% asta e componenţa, rămâne de văzut dacă vom aduce un portarul sau vom vinde ceva. FRF nu ştiu dacă şi-a dat avizul, noi nu am fost întrebaţi. Pe Novak îl cunosc, îmi e şi prieten, dar nu ştiam de această iniţiativă.

Trebuia să informeze. Dacă vrem să facem o lege benefică sportului, trebuie să dăm o şansă echipei să se pregătească. Iniţiativa o apreciez, dar nu suntem pregătiţi să facem de pe azi pe mâine acest demers”, a declarat Cristi Balaj, potrivit orangesport.ro.

Pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal a apărut un comunicat prin care i se cereau explicații lui Eduard Novak. Din comunicatul postat, FRF pare să nu fi avut cunoștință de ordinul de ministru emis de acesta. 

 

„Federația Română de Fotbal a luat act de declarațiile făcute de domnul ministru Carol Novak. Federația Română de Fotbal solicită textul ordinului de ministru înainte de publicarea în Monitorul Oficial pentru a identifica impactul asupra competițiilor fotbalistice organizate la nivel național. Ulterior, dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare Ministerului Sportului”, se arată în comunicatul FRF. 

“După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale. Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români”, a declarat Eduard Novak, conform Agerpres.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!