VIDEO Cei doi veri fotbaliști ai Simonei Halep au reușit eventul campionat-cupă! Ambii au înscris în ultimul meci

dimciu halep Hamangia Baia Simona Halep Tanase Halep tulcea Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Iulie 2023, 10:49
Data actualizarii: Duminica 09 Iulie 2023, 10:57

Dimciu Halep și Tănase Halep au promovat în Liga 3 cu Hamangia Baia, echipă din județul Tulcea.

Hamangia Baia, campioana județului Tulcea, a câștigat Liga 4, s-a impus în barajul cu Montana Pătârlagele din Buzău și a promovat astfel în Liga 3, iar acum a reușit să obțină și Cupa României, faza județeană, după 5-1 în finala cu Pescărușul Sarichioi, disputată pe Stadionul ”Delta” din Tulcea.

Verii Simonei Halep, Dimciu și Tănase, s-au numărat printre marcatorii Hamangiei, primul semnând o ”dublă” (golurile de 1-0 și 3-1) și al doilea înscriind pe final (pentru 4-1).

Dimciu Halep a jucat la Farul și FCSB

Dimciu Halep este cel care a marcat și golul decisiv din barajul cu Montana Pătârlagele, un voleu de vis care a trimis-o pe campioana Tulcei în Liga 3.

Atacantul în vârstă de 23 de ani a jucat până acum la Academia Hagi, Farul Constanța sau FCSB 2 (foto - Sport Pictures).

La Hamangia Baia este legitimat și Georgian Păun, ajuns la 38 de ani după ce a evoluat, printre altele, la Dinamo sau ȚSKA Sofia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!