La doar 21 de ani, jucătorul care a bifat selecții la naționala de tineret și avea oferte din Superligă nu s-a prezentat la reunirea lotului și pare decis să abandoneze cariera, spre stupefacția totală a conducerii și a staff-ului tehnic.
Antrenorul Flavius Stoican și oficialul Cristian Bobar au încercat în zadar să dea de urma lui și nu își pot explica decizia radicală a fotbalistului.
Bobar: "E exclus din lot, chiar dacă are contract!"
Cristian Bobar, conducătorul clubului din Valea Domanului, și-a exprimat dezamăgirea profundă față de gestul jucătorului, cu care a purtat nenumărate discuții.
"O dezamăgire mare pentru mine este Rimovecz. Am avut zeci de discuții personale cu el și cu familia lui. Mi-a promis că va reveni, dar nu a fost în vestiar. Se pare că acest băiat nu mai vrea să vină la fotbal, neavând niciun motiv. Are un salariu bun, locuință de serviciu, a fost plătit la zi. Nu cunosc motivele, nu mi le-a spus", a punctat Bobar, potrivit Liga2.
Oficialul a anunțat și o măsură drastică: "Mi-a spus că va fi prezent, dar n-a fost. Din punctul meu de vedere, el este exclus din lot și, chiar dacă mai are contract trei-patru ani cu noi, nu mai are ce căuta în vestiarul echipei mari la CSM Reșița".
Stoican, un car de nervi: "Toți i-au împuiat"
Flavius Stoican, tehnicianul care l-a promovat și l-a ajutat pe Rimovecz să ajungă la echipa națională, este și el șocat de situație.
"Când am venit, am zis: «Bă, stângaciul ăsta cine e? Nu e fotbalist rău!». Ușor-ușor, cu biciul pe el, cu vorbe bune, a ajuns să joace titular la naționala României. Apoi, toți i-au împuiat capul, că îl duc la Milan, la Barcelona… și gata, gândul nu i-a mai fost la fotbal. Ca drept dovadă, nu știm unde e Rimovecz!", a tunat antrenorul.
Stoican a enumerat și sacrificiile făcute de club pentru jucătorul originar chiar din Reșița: "Tati, i-ai dat apartament, nu plătește chirie, i-ai plătit școala de șoferi, i-ai mărit salariul, i-ai făcut tot ce a vrut. Ne-au sunat de la U Cluj, impresari, toată lumea era pe drumul cel bun… Și acum, unde o fi Rimovecz? E din Reșița!".
În cei patru ani petrecuți la CSM Reșița, Sergiu Rimovecz a adunat 51 de meciuri și a marcat 3 goluri. El a fost selecționat și de 3 ori pentru reprezentativa U20 a României.