Federația Română de Fotbal a publicat luni, 7 iulie 2025, clasamentul oficial al academiilor de fotbal din țară, iar rezultatele scot la iveală o problemă majoră pentru campioana FCSB.
Echipa patronată de Gigi Becali se află abia pe locul 10, înregistrând o cădere abruptă față de anul precedent și fiind depășită de marile rivale, CSA Steaua și Rapid București.
Performanță sub așteptări pentru campioană
În timp ce Farul Constanța, academia lui Gică Hagi, își confirmă supremația și ocupă detașat prima poziție cu un punctaj de 91.45, FCSB a coborât până pe locul 10, acumulând doar 84.18 puncte. Această clasare reprezintă un regres considerabil, având în vedere că anul trecut roș-albaștrii se situau pe poziția a patra.
Mai mult, marea rivală din Ghencea, CSA Steaua, se află pe un loc superior, pe 9, cu 84.91 de puncte, în timp ce Rapid a prins locul 8, cu un scor de 85.66. Podiumul este completat de nou-promovata în Superliga, Csikszereda Miercurea Ciuc (89.90), și de Academia de Fotbal Viitorul Cluj (88.76).
Clasarea academiilor nu este doar o chestiune de prestigiu. Începând cu sezonul 2025/2026, aceasta va servi drept criteriu de departajare în faza grupelor Cupei României. Astfel, în caz de egalitate de puncte între două echipe, cea cu academia mai bine clasată va avea câștig de cauză.
Top 10 Academii din România în 2025:
- FCV Farul Constanța - 91.45 puncte
- AFK Csikszereda - 89.90
- Academia de Fotbal Viitorul Cluj - 88.76
- FC Universitatea Cluj - 88.63
- ACS Sport Team - 88.43
- FC Voluntari - 87.49
- Campionii FC Argeș - 87.09
- FC Rapid 1923 - 85.66
- CSA Steaua - 84.91
- SC FC FCSB SA - 84.18.
În ciuda acestei clasări, FCSB a dominat în sezonul precedent la juniori. Mai multe detalii aici: FCSB, stăpână absolută! "Mașinăria" roș-albastră a făcut legea și la juniori și trimite echipa în UEFA Youth League