Clubul patronat de Gigi Becali a încheiat sezonul 2024/2025 cu trei trofee în competițiile de Elită, cele mai multe câștigate de vreo echipă din țară, confirmând o supremație care se întinde de la Liga 1 până la cei mai mici fotbaliști.
Cea mai importantă performanță este, în fotbalul juvenil, fără îndoială, câștigarea Ligii de Tineret. Roș-albaștrii s-au impus în play-off și, datorită acestui succes, vor reprezenta România în cea mai prestigioasă competiție inter-cluburi pentru tineri, UEFA Youth League, în sezonul 2025/2026. Este o lovitură de imagine și o confirmare a investițiilor de la nivelul academiei.
Pe lângă acest triumf, FCSB a dominat autoritar și la categoria U15. Tinerii jucători au adus în vitrina clubului atât Cupa Elitelor, după un 4-1 categoric în finala cu Viitorul Cluj, cât și Supercupa Elitelor, unde au învins-o pe campioana Farul Constanța cu același scor, 4-1.
Rivalii au "gustat" și ei din glorie
Chiar dacă FCSB a fost vioara întâi, marile rivale nu au stat degeaba și și-au adjudecat și ele trofee importante, unele chiar în fața bucureștenilor. Rapid a dat o replică puternică, luând două trofee la U16: titlul în Liga Elitelor, după un 1-0 chiar în finala cu FCSB, și Supercupa, unde a zdrobit-o pe Universitatea Cluj cu un neverosimil 6-1.
Universitatea Craiova a completat și ea un sezon excelent, cu două cupe în palmares. Oltenii au câștigat Cupa de Tineret (4-1 cu Concordia Chiajna), dar și Supercupa de Tineret, unde au învins-o pe FCSB cu 3-2, într-un meci care a demonstrat că orgoliile dintre cele două cluburi sunt la fel de mari și la nivel de tineret.
Pe lista echipelor cu performanțe notabile se mai înscriu UTA Arad, cu două trofee la U17, dar și Farul Constanța, CFC Argeș și Universitatea Cluj, fiecare cu câte un trofeu, ultimele două smulgând cupele chiar după finale disputate împotriva celor de la FCSB. Cu toate acestea, la finalul sezonului, tabloul general este clar: FCSB este campioana României peste tot.