„Aşa este!” Reacția lui Gigi Becali după ce Reghecampf a insinuat că MM Stoica revine la FCSB

„Aşa este!” Reacția lui Gigi Becali după ce Reghecampf a insinuat că MM Stoica revine la FCSB Fotbal intern

Patronul formației FCSB, Gigi Becali, a oferit o primă reacție după ce Laurențiu Reghecampf a lăsat să se înțeleagă faptul că Mihai Stoica va reveni mult mai curând alături de roș-albaștri decât se crede.

FCSB a câștigat un meci de verificare împotriva celor de la Chindia Târgoviște, scor 2-1, iar la finalul partidei „Reghe” a vorbit despre situația de la nivelul conducerii clubului.

În cursul acestei săptămâni, Mihai Stoica a decis să renunțe la funcția de președinte al Consiliului de Administrație și să încheie o colaborare îndelungată cu Gigi Becali și inclusiv cu FCSB. Laurențiu Reghecampf este de părere însă că neînțelegerile se vor regla și că fostul oficial ar putea reveni curând în cadrul echipei.

  • Mihai stoica 2

Gigi Becali: „Nu am discutat de revenire”

Întrebat cu privire la scenariul prezentat de Reghecampf, Gigi Becali a confirmat că ține legătura permanent cu Mihai Stoica, dar a menționat că nu au abordat subiectul unei întoarceri în acest moment.

„(n.r. că Reghecampf crede că lucrurile se vor rezolva şi că MM va reveni) Aşa este. (n.r. dacă a mai discutat cu MM de revenirea lui) Vorbesc în fiecare zi cu el, dar nu am discutat de revenire”, a spus Gigi Becali, potrivit Orange Sport.

FCSB se află în prezent pe poziția a opta în clasament, cu un total de 21 de puncte strânse în 15 etape, fiind la trei puncte distanță de Farul Constanța, ocupanta ultimului loc care asigură prezența în play-off.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!