Laurențiu Reghecampf este noul antrenor al FCSB, după ce acesta a acceptat propunerea conducerii. Dacă Reghecampf, la fel ca Mirel Rădoi, ar fi evitat să discute cu Gigi Becali sau răspundea negativ, atunci noul șef al băncii tehnice ar fi fost, probabil, Ianis Zicu.
FCSB insista pentru venirea lui Ianis Zicu, dacă Reghecampf refuza
Actual antrenor în Liga 2, la Metaloglobus, Zicu a fost în rândul primelor opțiuni ale lui Becali, iar în cazul unor discuții fără acord cu Reghecampf ar fi insistat pentru venirea lui Zicu.
”Îl voiam pe Zicu la FCSB”, a declarat, scurt, Gigi Becali, în cazul în care negocierile cu ”Reghe” nu s-ar fi concretizat. Dacă noul antrenor ar fi refuzat revenirea la echipa alături de care a cucerit două titluri.
FCSB l-ar fi vrut pe Ianis Zicu, dar antrenorul nu are realizări notabile
În vârstă de 42 de ani, Ianis Zicu nu are un CV important ca antrenor, pregătind Metaloglobus, echipă la care are al doilea mandat în acest moment, Farul Constanța, Concordia Chiajna sau fosta Unirea Constanța.
Cel mai bun parcurs l-a avut în primul mandat de la Metaloglobus, unde, în 51 de partide, a adunat 23 de victorii, 12 remize și 16 eșecuri, cu 62 de goluri marcate și 59 primite.














