Echipa pregătită de Marius Baciu nu a putut trece de turul al doilea preliminar din UEFA Europa Conference League, fază în care a întâlnit-o pe FK Auda.
Letonii au câștigat atât în tur, pe stadionul ”Steaua” din Ghencea (3-2), cât și în returul disputat la Riga, pe ”Skonto”, meci încheiat 4-1 pentru FK Auda.
A auzit ce a declarat Daniel Pancu după Auda - FCSB și a reacționat categoric: ”FCSB a luat și zece, nu?”
În cadrul unei conferințe de presă, Daniel Pancu, antrenorul lui Rapid, a mărturisit că ar fi acceptat chiar și o înfrângere cu 16-0, atât timp cât jucătorii săi ar fi avut ocazia să simtă din nou atmosfera cupelor europene (VEZI AICI).
Declarația a fost comentată și de Robert Niță, invitat la VOYO SPORT 1. Fostul atacant i-a dat dreptate lui Pancu și a punctat faptul că o prezență în cupele europene oferă și jucătorilor mai multă expunere.
”A luat și FCSB zece într-o dublă și nu a fost nicio tragedie, nu? Ești în cupele europene... Ții și de o expunere a jucătorilor, ADN-ul clubului. E clar că toată lumea își dorește să ajungă în cupele europene.
Mai departe, sunt variabile. Depinzi de adversar, depinzi ca în cazul lui FCSB și de evoluția brigăzilor de arbitri. E clar că mirajul cupelor europene există. Și nu doar din punct de vedere financiar, altfel atragi jucători”, a spus Niță.
Pentru FCSB urmează meciul de pe teren propriu, contra Farului, din etapa a treia. Confruntarea se va disputa pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, luni, 3 august, de la 21:30 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.