Unchiul lui Lamine Yamal iese la atac după ce Harry Kane a luat Balonul de Aur: „Mai are trei zile de fotbal rămase!”

Unchiul lui Lamine Yamal iese la atac după ce Harry Kane a luat Balonul de Aur: „Mai are trei zile de fotbal rămase!” Fotbal extern

Unchiul lui Lamine Yamal a rupt tăcerea după gala Balonului de Aur.

Gala Balonului de Aur a avut loc luni, 26 octombrie. Decernarea trofeelor s-a petrecut în premieră în afara Franței, de această dată, o dată cu aniversarea a 70 de ani de la prima distincție, ținându-se la Londra.

Unchiul lui Lamine Yamal iese la atac după ce Harry Kane a luat Balonul de Aur

Festivitatea de la Londra a propus trei nume importante pentru prima poziție: Lamine Yamal, Kylian Mbappe și Harry Kane. Deși Yamal a câștigat atât titlul în La Liga, cât și Campionatul Mondial, distincția i-a revenit atacantului de la Bayern. Mai mult decât atât, vârful Barcelonei a încheiat pe ultima treaptă a podiumului.

După ce organizatorii au dezvăluit rezultatele, Abdul, fratele tatălui lui Lamine Yamal, s-a arătat nemulțumit. Acesta susține că nepotul său este cel mai bun din lume și e de părere că Balonul de Aur a ajuns la Harry Kane dintr-un singur motiv: atacantul lui Bayern este pe final de carieră.

„Foarte trist, nepotul meu este cel mai bun jucător din lume, toată lumea știe asta. Dacă îți place fotbalul, mergi să-l vezi pe Lamine, nu pe Harry Kane. Kane este un mare marcator, dar Lamine strălucește pe teren.

Lamine este tânăr, are timp și de aceea nu i se oferă ocazia. Kane, cu doar trei zile de fotbal rămase, a primit șansa. Sunt sigur că Lamine va câștiga de 5 ori. În trei zile, tristețea lui Lamine se va termina”, a declarat Abdul, unchiul fotbalistului de la Barcelona.

  • Yamal

Motivul pentru care Yamal a terminat pe 3 la Balonul de Aur

Redactorul șef al revistei France Football, Vincent Garcia, a expus că diferența dintre primele două poziții a fost extrem de mică, sub 41 de puncte. Unul dintre motivele pentru care Lamine Yamal nu a urcat mai sus a fost chiar triumful de la CM 2026. Având în vedere că turneul final nu a fost unul reușit pentru atacantul Barcelonei, voturile s-au dispersat, inclusiv colegul Rodri „furându-i” dintre ștampile.

„Anul acesta au existat mai mulţi candidaţi serioşi. În ceea ce priveşte cei doi cei mai apropiaţi, adică Harry Kane şi Kylian Mbappé, diferenţa a fost într-adevăr foarte mică anul acesta. Diferenţa de puncte dintre Kane şi Mbappé este mai mică decât cea dintre Rodri şi Vinicius din 2024. Era vorba de 41 de puncte, iar la vremea respectivă nu era deja foarte mult.

Dacă analizăm voturile, în echipa Spaniei care a devenit campioană mondială, a existat o împărţire a voturilor între Rodri şi Lamine Yamal. Rodri a luat voturi de la Lamine în cadrul acestui scrutin. 

A existat o oarecare dispersie a voturilor între jucătorii spanioli. Spania a fost o echipă colectivă, aşa că a fost dificil să se evidenţieze cu adevărat o performanţă individuală. Ţinând cont că Lamine Yamal este campion mondial, dar a marcat un singur gol şi a început turneul accidentat, juriului i-a fost greu să facă diferenţa între jucătorii spanioli şi să-l aleagă pe unul în detrimentul altuia”, a expus Vincent Garcia, redactorul șef de la France Football, potrivit L’Equipe.

Publicitate
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!