În etapa #11 din Conferința de Est, Inter Miami a întâlnit-o pe Orlando City pe ”Nu Stadium” din Florida. La capătul celor 90 de minute, oaspeții s-au impus cu 4-3, în condițiile în care gazdele aveau 3-0 după o jumătate de oră.
Uluitor: Lionel Messi, ”îngenuncheat” în America după ce echipa sa a condus cu 3-0
Ian Fray a deschis scorul în minutul 4, din pasa lui Telasco Segovia, care și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în minutul 25 în urma assist-ului de la Lionel Messi.
Argentinianul a înscris, pe urmă, în minutul 34. Oaspeții au micșorat diferența în urma reușitei lui Martin Ojeda din minutul 39.
În actul secund, Orlando a turat motoarele la maximum, iar Ojeda a dus scorul la 3-2 în minutul 68 și a restabilit egalitatea în minutul 78 din penalty.
Golul victoriei a venit în minutele adiționale ale actului secund. Ojeda i-a pasat decisiv lui Spicer Tyrese în minutul 90+3, iar Orlando le-a smuls punctele celor de la Inter Miami.
Omul meciului a fost Martin Ojeda, cotat la 8 milioane de euro de site-urile de specialitate, care se află la Orlando din vara lui 2023 și care mai are contract cu echipa din MLS până în 2029.











