Ter Stegen a plecat de la Barcelona! Portarul a fost prezentat la noua echipă

Ter Stegen a plecat de la Barcelona! Portarul a fost prezentat la noua echipă Fotbal extern

Ter Stegen a fost prezentat oficial la noua sa echipă.

Ter Stegen este fără doar și poate unul dintre portarii de referință din ultimele două decenii. Deși a scris istorie la Barcelona, acesta i-a părăsit din nou pe catalani.

Ter Stegen, prezentat oficial la Ajax

Accidentările din ultima perioadă l-au tras în jos pe Ter Stegen. Văzut de mulți drept unul dintre cei mai importanți jucători de la FC Barcelona din ultimii ani, portarul nu va continua pe Camp Nou.

Revenit în această vară la Barcelona după ce a fost împrumutat la Girona în stagiunea precedentă, portarul a plecat din nou de la formația pregătită de Hansi Flick. 

Mai exact, Ter Stegen a fost împrumutat pentru un an de către catalani în Olanda, la Ajax. Portarul a fost prezentat oficial de către „lăncieri”, iar fanii au luat cu asalt secțiunea de comentarii, semn că venirea acestuia a fost extrem de așteptată.

„Suntem încântați să anunțăm transferul sub formă de împrumut pe un sezon al lui Marc ter Stegen de la FC Barcelona!”, s-a arătat în comunicatul clubului după ce jucătorul a fost prezentat oficial.

Cifrele lui Ter Stegen

Ter Stegen și-a început cariera la Borussia Mönchengladbach, club pentru care a bifat prezențe la toate grupele de juniori. Plecarea din Germania a avut loc în 2014, când FC Barcelona plătea nu mai puțin de 12 milioane de euro în schimbul portarului.

După 12 ani solizi la Barcelona, jucătorul pleca sub formă de împrumut la Girona, club pentru care a strâns două apariții. Deși a revenit în această vară pe Camp Nou, Ter Stegen a părăsit din nou echipa. Contractul cu Ajax este valabil până în vara lui 2027, iar angajamentul său cu catalanii expiră în iulie 2028.

  • 3 milioane de euro este cota lui Ter Stegen
  • 44 de selecții are portarul pentru Germania
  • 423 de meciuri a adunat Ter Stegen pentru Barcelona
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!