Marius Șumudică, pe cale să demisioneze de la Al Okhdood
Sâmbătă seară, Al Okhdood a suferit un eșec drastic pe teren propriu, 0-5 contra lui Al Fayha. La conferința de presă de după meci, Marius Șumudică a anunțat că va avea o discuție cu conducerea, lăsând de înțeles că și-ar dori să părăsească formația aflată pe loc retrogradabil.
"Vreau să am o discuție cu președintele, mâine (n.r - duminică) și să luăm o decizie pentru că e prea mult pentru mine.
Am venit cu inima deschisă aici. Știam situația de aici, am încercat, am dat tot ce aveam mai bun. Deși am mari probleme în familie, nu am plecat acasă. Am rămas aici cu jucătorii, dar nu merit asta. E prea mult!", a spus Șumudică.