Astfel, ardelenii vor începe play-off-ul de pe locul patru, cu 27 de puncte, după rotunjire, în timp ce ”Câinii Roșii” au trei eșecuri la rând și vor intra în play-off de pe locul cinci.
Daniel Pancu: ”Obiectivul CFR-ului este câștigarea campionatului în momentul de față!”
CFR a ajuns la 11 victorii consecutive în campionat, lucru ce îl face pe Daniel Pancu să se gândească, fără să se mai ascundă, la titlu.
După meci, antrenorul ardelenilor a mărturisit că se gândește deja la trofeu, dar, înainte de toate, la meciul cu U Cluj, partida în care ”feroviarii” vor debuta în play-off.
”Am urmărit meciul din lojă, dar bine că am câștigat, am avut emoții, pentru că la EURO nu am reușit. Cristiano e suspendat de când a fost episodul aici, iar U Cluj a câștigat toate meciurile. Bodgan Andone a fost suspendat etapa trecută, am spus ’bă, nu oi fi eu diferit’. Toți antrenorii care au stat în tribună au câștigat toate jocurile.
Avem o problemă, când începem să facem schimbări, jocul nostru suferă mult. Avem și nemulțumiri, chiar dacă avem 11 victorii la rând, ceva de necrezut, nejucând în multe momente la potențialul nostru maxim, măreția clubului, grandoarea, vitrine pline cu trofee, cred că au și pentru cel mai bun magazioner, cea mai bună bucătăreasă, vorbesc foarte serios, sunt momente în care simt că orice s-ar întâmpla, adversarii nu au ce să ne facă. În momentul de față, nu ne putem gândi decât la campionat. Obiectivul CFR-ului este câștigarea campionatului în momentul de față. Nu avem cum să nu ne gândim la titlul de campioană.
U Cluj mi se pare a doua cea mai în formă echipă după noi. Va fi frumos, am văzut cum a fost atmosfera aici, vom vedea cum va fi și la ei, e o echipă foarte bună.
Experiența clubului e un mare avantaj, apoi experiența jucătorilor. Clubul știe să câștige. Clubul ar fi avut probleme mari de tot dacă am fi fost în play-out. De trei săptămâni le spun că suntem cea mai bună echipă din România și că obiectivul nostru trebuie să fie campionatul, puteți să întrebați jucătorii”, a spus Daniel Pancu după meci.