Universitatea Craiova e considerată, astăzi, cea mai bună formație românească la nivel de club.
Eventul realizat în sezonul trecut, plus parcursul din campania actuală, care a făcut-o singura noastră reprezentantă în grupele unei competiții europene, înseamnă „certificatul de calitate“ în cazul grupării din Bănie. Și, firește, oltenii au cinci jucători convocați de selecționerul Gheorghe Hagi pentru primele patru partide din Nations League, ediția 2026-2027. Vorbim despre Nicușor Bancu, Alexandru Cicâldău, Tudor Băluță, Vladimir Screciu și David Matei.
Dincolo de „cei cinci magnifici“, care vor reprezenta România în următoarea perioadă din partea clubului oltean, la echipa națională a fost convocat și atacantul Assad Al-Hamlawi (25 de ani). Născut și crescut în Suedia, într-o familie de palestinieni, vârful Craiovei a ajuns în atenția selecționerului Ihab Abu Jazar (46 de ani) datorită cifrelor sale excelente în România.
Assad Al-Hamlawi a ajuns în China
În sezonul trecut, vârful oltenilor a avut 16 goluri și 4 pase de gol. Iar acum, în campania aflată în desfășurare, el și-a păstrat forma bună: 6 goluri și 1 pasă de gol. Firește, cu un astfel de bilanț, a fost inclus în lotul Palestinei pentru turneul amical din China. Aici, arabii vor înfrunta Noua Zeelanda, joi, de la ora 12:30, ora României. Apoi, vor urma partidele de verificare cu Tadjikistan (28 septembrie) și cu China (2 octombrie).
Assad Al-Hamlawi va fi un om de bază pentru Palestina, în aceste amicale. Mai ales că rivalele sale, pentru postul de atacant, provin de la cluburi de mâna a 4-a, precum Sporting Jax (Malaezia), Ceramica Cleopatra (Egipt) și Petrojet (Egipt).
Starul Craiovei a fost în prim-plan, în antrenamentele naționalei din China, unde palestinienii au ajuns de sâmbătă trecută. Întrebat ce simte după această convocare, Al-Hamlawi s-a arătat încântat de șansa care i s-a oferit.
„Sunt foarte entuziasmat să-mi reprezint țara și sper să o fac mândră“, a spus atacantul de 1,88 de metri.