Inter Milano, vicecampioana Italiei și a Europei începe o nouă eră, după plecarea lui Simone Inzaghi de pe bancă, după patru ani.
În această perioadă, echipa a devenit o forță pe plan intern și european. Dovadă și cele șase trofee cucerite de Inzaghi în Italia, plus două finale de Champions League, chiar dacă ambele pierdute (n.r. – în 2023 cu Manchester City și în 2025 cu PSG).
Așadar, Chivu va avea de îndeplinit o misiune grea, în condițiile în care predecesorul său a ridicat ștacheta foarte sus. Probabil, de aceea, românul a luat decizia, de a păstra în staff, un foarte important om care a colaborat și cu Inzaghi.
Vorbim despre Mario Cecchi, asistent tehnic al fostului principal. Pe Chivu îl va ajuta și un asistent pe care l-a avut, la Parma: Angelo Palombo. Presa italiană a notat că acesta va merge, la Inter, după ce a lucrat cu Chivu și la formația pe care românul a salvat-o de la retrogradare, în sezonul recent încheiat.
De notat că din stafful lui Chivu nu face parte niciun român. La Parma, el a lucrat cu următorii oameni, la nivel tehnic:
*Antrenor secund: Antonio Gagliardi
*Antrenor cu portari: Nicola Pavarini
*Fitness coach: Manuel Morabito și Marco Antonio Ferrone
*Colaboratori pe partea tehnică: Ferdinando Coppola și Angelo Palombo
Prin comparație, un alt antrenor român, Cosmin Olăroiu (55 de ani), care lucrează de peste 18 ani în afara țării, are un staff format, aproape în întregime de români, după cum sport.ro a arătat aici.