Sora lui Cristiano Ronaldo dă de pământ cu criticii fratelui său: „Portughezii sunt bolnavi, proști și nerecunoscători!” 

Cristiano Ronaldo Katia Aveiro Fotbal extern
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 30 Septembrie 2022, 12:46
Data actualizarii: Vineri 30 Septembrie 2022, 12:51

Naționala Portugaliei a pierdut „finala” cu Spania din ultima etapă din Nations League, care decidea care națională ajunge în faza finală a competiției, scor 0-1. 

Cristiano Ronaldo (37 ani) a fost unul dintre cei mai criticați fotbaliști ai naționalei după o prestație ștearsă avută în fața naționalei lui Luis Enrique. Deși a avut numeroase ocazii, atacantul lui Manchester United nu a reușit să concretizeze niciuna, neobișnuit față de modul în care obișnuia să găsească golul în sezoanele trecute. 

Fotbalistul a fost extrem de criticat și în țara natală, acolo unde presa și fanii portughezi i-au cerut selecționerului să îl folosească mai puțin pe Cristiano Ronaldo, care nu a avut un aport semnificativ în meciul decisiv cu Spania. Una dintre surorile jucătorului s-a înfuriat văzând criticile primite după meci și a sărit în apărarea lui. 

Katia Aveiro dă de pământ cu conaționalii săi: „Portughezii sunt bolnavi, meschini!” 

Katia Aveiro a postat pe contul de Instagram o fotografie cu fratele său, alături de un text dur la adresa contestatarilor, în care poporul portughez este extrem de criticat. Deși nu se știe cine este autorul textului, faptul că a fost distribuit de sora lui Cristiano Ronaldo întărește părerea acesteia în legătură cu contestatarii fratelui său. 

„Trebuie să îi sprijinim pe cei care au oferit totul pentru Portugalia. Însă portughezii sunt bolnavi, meschini, lipsiți de suflet, proști și nerecunoscători. Sunt oameni care le întind o mână, la naiba. E crud. 

A oferit atât, dar atât de multe și încă oferă, la naiba. Cel care stă pe jos se numește Cristiano Ronaldo și este simplu cel mai bun jucător din lume”, se arată în textul distribuit de Katia Aveiro. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!