Se poartă și la case mai mari! Mancini vrea să califice Italia la Mondial cu trei fotbaliști de la echipa de pe locul 5 în Serie B

Roberto Mancini Campionatul Mondial 2022 Cremonese nationala Italiei Serie B Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 10:51
Data actualizarii: Joi 27 Ianuarie 2022, 11:09

”Squadra azzurra” se pregătește pentru meciul cu Macedonia de Nord din barajul pentru turneul final din Qatar.

Roberto Mancini, selecționerul Italiei, a convocat la echipa națională nu mai puțin de trei jucători de la Cremonese, formația de pe locul 5 din Serie B, pentru stagiul de pregătire care are loc în aceste zile la Coverciano.

”Squadra azzurra” este la prima acțiune din acest an dinaintea play-off-ului pentru Campionatul Mondial din Qatar, baraj în care va întâlni reprezentativa Macedoniei de Nord.

Debutanții Marco Carnesecchi (portar, 21 de ani), Memeh Caleb Okoli (fundaș central de origine nigeriană, 20 de ani) și Nicolò Fagioli (mijlocaș central, 20 de ani), toți trei de la Cremonese, sunt ultimele pariuri ale lui Mancini.

Cei trei sunt coechipieri cu românul Dennis Politic la Cremonese

Ei sunt coechipieri la gruparea din Serie B cu românul Dennis Politic (21 de ani), transferat definitiv în urmă cu câteva zile de la Bolton Wanderers.

În Serie B activează mai mulți internaționali români care au fost convocați la selecționata ”tricolorilor” în preliminariile pentru Mondial: Ionuț Nedelcearu, Vasile Mogoș (ambii de la Crotone), Marius Marin (Pisa), Valentin Mihăilă și Dennis Man (ambii de la Parma).

Antrenorul Italiei a convocat pentru același stagiu de pregătire și doi brazilieni, recent naturalizați. Este vorba despre Luiz Felipe (24 de ani), fundașul central al lui Lazio Roma, și Joao Pedro (29 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Cagliari, chemați în premieră la naționala Italiei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!