Fundașul uruguayan a fost implicat direct în ultimele două goluri încasate de catalani, iar prestația sa a fost catalogată drept „catastrofală” de presa spaniolă.
Ronald Araujo a rupt tăcerea, după dezastrul cu Inter: „Nu mă ascund!”
După o perioadă de tăcere, Araujo a reacționat printr-un mesaj pe rețelele sociale.
„Accept și îmi recunosc vina. Niciodată nu m-am ascuns și nici nu o voi face. Ne-am luptat, am dat totul, dar nu a fost suficient și doare. Totuși, sunt mândru. Mândru de echipă, de colegi, de acest club și de suporterii care ne-au fost alături. Clasicul se apropie și vom lăsa totul pe teren. Suntem Barça. Ne vom întoarce mai puternici”, a scris fundașul.
În ciuda gestului de asumare, viitorul lui Araujo la Barcelona este incert. Introducerea lui în minutul 75 al meciului cu Inter, în locul lui Iñigo Martinez, a destabilizat complet defensiva. A greșit la golul de 3-3, când l-a scăpat din marcaj pe Acerbi, și a fost din nou depășit în prelungiri de Marcus Thuram, la faza golului decisiv.
Cotidianul AS i-a acordat nota 3/10 și scrie că postul său e serios amenințat: Araujo este acum doar al treilea fundaș central în ierarhia echipei, iar Deco urmează să-l cheme la discuții. Deși contractul său expiră în 2031, o ofertă consistentă ar putea încheia aventura uruguayanului pe Camp Nou în această vară.