EXCLUSIV Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“

Românul prins sub bombardamentele din Teheran: „Iranul e a doua mea casă!“ Fotbal extern

Atacurile declanșate de Israel și SUA asupra Iranului au aruncat Orientul Mijlociu în brațele unui haos de nedescris.

Donald Trump și-a dorit mult timp premiul Nobel pentru pace, lăudându-se cu războiaele încheiate în jurul lumii. Dacă n-a obținut ce și-a dorit, președintele american a schimbat macazul. Pentru că, în ultimele nouă luni, a angrenat Statele Unite în două războaie. Ambele cu Iranul.

În iunie 2025, atacul declanșat de Israel și susținut apoi de SUA a durat 12 zile. Acum, cele două țări aliate au lansat o nouă ofensivă împotriva regimului de la Teheran. Și, de fiecare dată, au existat victime colaterale și din lumea sportului.

Alin Dincă a prins o pandemie și două războaie în Iran!

Atât anul trecut, cât și acum, printre cei afectați, în mod direct, de bombardamentele din Iran s-a numărat și românul Alin Dincă (46 de ani). Acesta, antrenor cu portarii în naționala de fotbal a Iranului, a avut parte de niște „experiențe extreme“, de când a ajuns în Iran, în 2020. Pentru că, în ultimii 6 ani, a trecut printr-o pandemie și a prins și două războaie, în această țară!

În cadrul unui interviu acordat pentru Sport.ro, în exclusivitate, în martie 2025, hunedoreanul a vorbit despre aventura sa iraniană.

Cum am ajuns acolo, la clubul Traktor-Sazi din Tabriz, a intervenit o problemă majoră și anume pandemia. S-au închis granițele și, timp de 11 luni, am fost obligat să rămân pe teritoriul țării. Proprietarul hotelului unde stăteam, un om extraordinar, a ținut hotelul deschis doar pentru mine și pentru încă două persoane. Din 80 și ceva de angajați, a ținut 12 doar pentru noi. Ulterior, din iunie 2023, am început să lucrez la echipa națională cu norma întreagă“, ne-a povestit Alin Dincă.

În ciuda problemelor extrafotbalistice pe care le-a avut, românul s-a declarat încântat de viața sa din această țară uriașă din Orientul Mijlociu.

Iranul pentru mine a fost... acasă! Și spun asta cu toată sinceritatea. Am întâlnit foarte mulți oameni calzi, am întâlnit foarte mulți oameni foarte bine pregătiți, oameni foarte prietenoși, foarte asemănători cu românii. Comparându-i cu nemții, firește, sunt total diferiți. Aici, își respectă foarte mult tradițiile, își respectă foarte mult familia. Se întâlnesc, în fiecare seară, în casă și își petrec timpul împreună. Din acest punct de vedere, seamănă foarte mult cu noi. Încă o dată, o țară cu oameni foarte calzi! E o țară foarte diferită față de ce ni se prezintă la televizor!“, a explicat Alin Dincă.

Colegul străin al lui Alin Dincă a „evadat“ fix înainte de război

În naționala Iranului, Alin Dincă a avut și un coleg italian în staff. Vorbim despre Antonio Manicone. Acesta a părăsit însă Iranul, cu o săptămână înainte de declanșarea războiului de acum. Manicone și-a reziliat contractul cu Federația de la Teheran, chiar dacă naționala e calificată pentru Mondialul din 2026. Manicone și-a explicat decizia, spunând că vrea să lucreze la clubul Pisa, unde a și ajuns, după plecarea din Iran.

Alin Dincă, „rupt“ de restul lumii

Revenind la Alin Dincă, acesta trece prin acest al doilea război, „rupt“ de restul lumii. Pentru că, în aceste zile, canalele de comunicații s-au tăiat, integral, în Iran. Concret, internetul a fost oprit, iar cei din străinătate nu pot lua legătura cu iranienii din țară nici măcar telefonic!

În această lună, naționala Iranului are două meciuri amicale, cu Nigeria și Costa Rica. Ambele întâlniri ar trebui să fie găzduite de Amman (Iordania), dar sunt șanse mari ca ele să fie anulate, în contextul actual.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!