Riyad Mahrez, în vârstă de 35 de ani, este liber de contract. La scurt timp după ce a părăsit Cupa Mondială cu naționala Algeriei, fotbalistul a consemnat finalul acordului cu Al Ahli. Algeria, naționala condusă din teren de căpitanul Riyad Mahrez, a fost eliminată în 16-imile Cupei Mondiale, după 0-2 contra Elveției.
Imediat după meci, Mahrez și-a anunțat retragerea de la echipa națională, unde a strâns 119 meciuri și 40 goluri. Ulterior, la o zi distanță, și Al Ahli a anunțat despărțirea de Riyad Mahrez.
Riyad Mahrez, fostul star al Manchester City, oferte din zona arabă și din Turcia
Algerianul a petrecut trei sezoane în Arabia Saudită și a avut realizări impresionante: 37 de goluri și 46 de pase decisive în 122 de meciuri, dar și trei trofee cucerite, inclusiv două Ligi ale Campionilor Asiei.
Cea mai bună perioadă din cariera lui Riyad Mahrez a fost în Premier League, mai întâi campion cu revelația Leicester, în 2016, iar ulterior încă patru titluri cu Manchester City, dar acum este pe cale să semneze tot în zona arabă, fiind dorit de Al Shabab. Sunt șanse mari ca Mahrez să continue și în acea parte de lumii, dar și să revină în Europa.
El este dorit în Turcia, de către formația Corum FK, club la care este legitimat și un fotbalist român, Andre Borza.
Riyad Mahrez a performat și la Al Ahli
În experiența de la Al Ahli, Riyad Mahrez a adunat un total de 122 de meciuri, dar și a contribuit la reușitele echipei cu 48 de goluri și 35 de pase decisive. Însă, cea mai bună perioadă a carierei a fost la Manchester City.
Pentru gruparea ”cetățenilor”, algerianul a adunat 236 de partide, a marcat de 78 de ori și a pasat decisiv la 59 de goluri.