Perioada de transferuri s-a încheiat pentru Laurențiu Reghecampf (49 de ani), în Sudan.
Pe 6 august, românul ateriza în Port Sudan, având parte de o primire spectaculoasă pe care sport.ro a oferit-o aici cu imagini de la fața locului. La aproape o lună de la acel moment, „Reghe“ a muncit pe brânci. Antrenorul de 49 de ani a schimbat din temelii lotul celor de la Al-Hilal Omdurman. Tocmai de aceea, presa din Sudan vorbește acum despre „Revoluția lui Reghecampf“.
Ce înseamnă acest lucru? Potrivit cifrelor, sunt 12 jucători care au sosit sub comanda lui Reghecampf, în ultimele săptămâni:
*Fred (portar, Burkina Faso)
*Mohamed Al-Mustafa (portar, Sudan)
*Youssouf Kaboré (stoper, Burkina Faso)
*Ismail Hassan (stoper, Sudan)
*Petros (stoper, Namibia)
*Ernest Luzolo (fundaș de bandă, Congo)
*Mustafa Karshom (fundaș, Sudan)
*Kendis Cole (mijlocaș de bandă, Liberia)
*Yasser Al-Fadil (mijlocaș defensiv, Sudan)
*Akiri Taiwo (atacant, Nigeria)
*Sunday Adetunji (atacant, Nigeria)
*Mazen Fadl (atacant, Sudan)
La această listă se adaugă și cea a plecărilor. Care include patru nume:
*Tayeb Ben Zitoun (atacant, Tunisia)
*Fofana Issa (portar, Tanzania)
*Aime Tending (mijlocaș ofensiv, Senegal)
*Junior Mendy (stoper, Senegal)
Iar Malian Adama Coulibaly și Khadim Diaw au o situație incertă, la ora actuală, în sensul că amândoi vor să părăsească echipa din Sudan. Atât din cauza problemelor din această țară, cât și pentru că au oferte mult mai bune.
„Reghecampf? Magician nu e!“
Văzând această situație, cu remanierea masivă a lotului, jurnalistul Ahmad Al-Bashir a analizat ce urmează, la Al-Hilal Omdurman, în noua campanie.
„Reghecampf e antrenor, dar magician nu e! El o să aibă nevoie de timp pentru a construi o echipă. Oricine crede că Al-Hilal nu se va chinui, la începutul sezonului, e rupt de realitatea fotbalului. Oricine crede că nu vor fi și înfrângeri, în acest debut de sezon, trebuie să-și reevalueze cunoştinţele fotbalistice. Avem așteptări mari de la Reghecampf, dar trebuie să-i acordăm timp. Sincer, cred că actualul său contract, valabil doar un an, e mult prea scurt, astfel încât el să-și pună amprenta pe jocul echipei“, a spus jurnalistul sudanez de sport.