Sosit în această vară la FCSB, Batubinsika s-a impus rapid în primul 11 și doar o accidentare musculară l-a scos din calcule pentru derby-ul cu Dinamo, pierdut pe Arcul de Triumf, scor 1-2.
Dylan Batubinsika, chemat la naționala RD Congo, care are 4 meciuri în 11 zile
Batubinsika a acceptat să meargă pentru prima dată în carieră la Belgrad, pentru a fi tratat de Marijana Kovacevic. Fundașul s-a recuperat în timp record, iar la partida cu Petrolul (2-2), din weekend, a fost integralist.
Datorită recuperării rapide, Batubinsika a prins și lotul RD Congo pentru acțiunea din următoarele săptămâni, care va cuprinde nu mai puțin de 4 partide.
Selecționerul Sebastien Desabre a stabilit două loturi pentru următoarea acțiune, unul pentru partidele oficiale cu Guineea Ecuatorială (24 septembrie) și Zimbabwe (28 septembrie) și altul pentru cele două amicale cu Uganda (2 și 5 octombrie). Batubinsika se află pe ambele liste.
Batubinsika are 15 meciuri și un gol la naționala RD Congo. A făcut parte și din lotul pentru Cupa Mondială din vară, însă a fost rezervă neutilizată la toate cele patru partide ale africanilor.