Laurențiu Reghecampf (49 de ani) a „fiert“, după ce a pățit la Esperance Tunis, la începutul anului. Pe bună dreptate!

Cazul rezilierii contractului său, când echipa era pe val și pierduse doar 2 din 24 de meciuri sub comanda românului, rămâne unul revoltător inclusiv acum, la jumătate de an distanță.

Ulterior, tehnicianul român a venit și cu dezvăluiri suplimentare despre modul șocant în care a fost informat că nu mai e antrenorul celor de la Esperance. Decizia, nu doar că i-a răpit șansa de a câștiga campionatul în Tunisia – a lăsat echipa pe locul 1 în clasament – dar i-a luat și oportunitatea de a antrena la Mondialul Cluburilor, în această vară, în condițiile în care Esperance Tunis a participat în această competiție.

Reghecampf a reclamat Esperance Tunis la FIFA

Având în vedere acest context, în mod cert, „Reghe“ abia a așteptat ocazia de a se răzbuna pe cei care i-au făcut această nedreptate fotbalistică. Iar această ocazie s-a ivit acum, după ce Esperance și-a dat un „autogol“ în relația cu fostul antrenor.

Concret, în momentul în care arabii i-au reziliat contractul lui Reghecampf, ei s-au angajat să-i plătească o sumă drept despăgubire, plus toate restanțele financiare acumulate până atunci. Doar că, ulterior, oficialii lui Esperance n-au respectat nimic din ce stabiliseră cu „Reghe“ care și-a tot așteptat banii. În zadar însă!

Acum, răbdarea românului s-a încheiat. Astfel, el a reclamat Esperance la FIFA și a creat un mare scandal în Tunisia. Pentru că, în mod cert, forul mondial îi va da dreptate antrenorului român. Ceea ce înseamnă că Esperance Tunis, pe lângă faptul că oricum va plăti tot ce are de achitat către „Reghe“, riscă să primească și o sancțiune sportivă din partea FIFA. Concret, clubul poate fi lovit cu o interdicție de a efectua transferuri, în această perioadă mercato! Ar fi o lovitură cruntă pentru Esperance într-un moment în care echipa vrea să-și întărească lotul.

Tocmai din acest motiv, fanii tunisieni au luat foc, când au aflat ce riscă Esperance din cauza reclamației făcute de fostul antrenor. Doar că furia suporterilor a fost îndreptată către conducere, pentru inabilitatea de a plăti restanțele lui Reghecampf și de a evita această situație.

Cazul Reghecampf vine la foarte scurt timp, după ce un alt antrenor român, Cosmin Contra, a câștigat litigiul cu Damac (Arabia Saudită) la FIFA, primind o sumă uriașă în urma acestei victorii, după cum sport.ro a scris aici.