Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu a dus la suspendarea de urgență a mai multor competiții sportive. Federația de Fotbal din Qatar a hotărât amânarea a două partide din etapa a 17-a, inclusiv duelul dintre Al-Arabi, echipa antrenată de Cosmin Contra, și Al-Sailiya. Decizia a fost luată după ce Iranul a atacat cu rachete mai multe baze militare americane din regiune, printre care și baza Al Udeid din Doha, ca răspuns la acțiunile coordonate ale SUA și Israel.

Reacția lui Cosmin Contra din Doha

Înaintea anunțului oficial privind reprogramarea partidei care trebuia să se dispute în această seară de la ora 20:30, tehnicianul român a oferit detalii despre situația din sânul echipei.

„Suntem OK, suntem cu echipa la hotel. Așteptăm să vedem dacă jucăm în seara asta. În principiu jucăm, dar așteptăm să vedem dacă se schimbă ceva în următoarele ore”, a spus Cosmin Contra, potrivit Fanatik.

Efectele atacurilor s-au resimțit și în Emiratele Arabe Unite, capitala Abu Dhabi numărându-se de asemenea printre țintele vizate. Daniel Isăilă, tehnicianul formației Baniyas, a precizat că a auzit zgomotul exploziilor direct din resortul în care este cazat. Antrenorul a menționat că se află în afara oricărui pericol.