Radu Petrescu îl arbitrează pe Cristiano Ronaldo. Partida la care este delegat centralul român

radu petrescu Cristiano Ronaldo Portugalia preliminarii euro 2024 Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Martie 2023, 15:08
Data actualizarii: Vineri 24 Martie 2023, 15:09

Radu Petrescu va conduce la centru meciul dintre Luxemburg şi Portugalia, din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2024, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Arbitrul român va fi ajutat la cele două linii de Radu Ghinguleac şi Mircea Mihail Grigoriu, al patrulea oficial fiind Iulian Dima. În camera VAR se vor afla tot arbitri din România, Ovidiu Haţegan şi Horaţiu Feşnic.

Observator pentru brigada de arbitri va fi Jon Skjervold (Norvegia), iar delegat de joc din partea UEFA a fost desemnat Peter Lundstrom (Finlanda).

Partida dintre Luxemburg şi Portugalia, din grupa J a preliminariilor pentru EURO 2024, va avea loc duminică, 26 martie, de la ora 21:45, pe Stade de Luxembourg.

O altă brigadă de arbitri din România, formată din centralul Andrei Chivulete şi asistenţii Mihai Marius Marica şi George Florin Neacşu, a condus partida amicală dintre Irlanda şi Letonia. Meciul disputat joi seara, la Dublin, pe Aviva Stadium, s-a încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 3-2 (2-2). 

Cristiano Ronaldo, cel mai selecționat fotbalist
 

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record mondial de selecţii, disputând al 197-lea meci pentru Portugalia, joi la Lisabona, împotriva Liechtensteinului (scor 4-0), în preliminariile EURO 2024.

Atacantul (38 ani) a fost titular în prima partidă a lusitanilor din campania de calificare la EURO 2024, depăşindu-l pe kuweitianul Bader Al-Mutawa (196) cu care a împărţit până acum recordul de selecţii.

Cristiano Ronaldo a reuşit o dublă în meciul cu Liechtenstein şi a ajuns la un total de 120 de goluri înscrise în tricoul Seleccao, îmbunătăţindu-şi astfel recordul mondial de goluri înscrise pentru echipa naţională. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!