Cristi Chivu nu are prea mult timp la dispoziție să se bucure de eventul istoric făcut în acest sezon.

Antrenorul român pregătește strategia de mutări de la Inter, din această vară.

OUT de la Inter! Cristi Chivu face curățenie în lotul „nerazzurrilor”

Antrenorul român va gândi alături de Beppe Marotta venirile și plecările de la Inter.

La capitolul plecări, Francesco Acerbi și Stefan de Vrij par să aibă zilele numărate la Inter, conform TMW.com.

Cei doi fundași centrali se află pe lista plecărilor pentru această vară, pentru că ambilor le expiră contractul la finalul sezonului.

Stefan de Vrij a venit la Inter în vara lui 2018 de la Lazio și a jucat 295 de meciuri în tricoul lui Inter, reușind să marcheze 13 goluri și să ofere opt pase decisive.

De cealaltă parte, Francesco Acerbi a venit în 2022 de la Lazio și a adunat 148 de partide pentru „nerazzurri”, reușind să înscrie cinci goluri și să ofere tot atâtea assist-uri.  

Chivu vrea doi fundași de la FC Barcelona și Tottenham

Potrivit presei din străinătate, Cristi Chivu și-ar dori în primul rând să întărească defensiva lui Inter.

Cotidianul Sport scrie că Inter ar putea face o ofertă în această vară pentru fundașul Ronald Araujo (27 de ani). În prezent căpitan al gigantului FC Barcelona, apărătorul din Uruguay ar fi tentat să plece din La Liga în această vară.

Inter și-ar dori să profite de această situație, dar catalanii și-ar dori să obțină cel puțin 50 de milioane de euro în schimbul lui Araujo. Presa din Italia scrie că există și scenariul în care Inter l-ar da la schimb pe uriașul Alessandro Bastoni (27 de ani) pentru Ronald Araujo.

O altă țintă pentru Chivu este fundașul croat Luka Vuskovic (19 de ani). El este deținut de Tottenham, dar în acest sezon a evoluat sub formă de împrumut la Hamburg.

Luka Vuskovic a vorbit în aceste zile despre o posibilă mutare: "Dacă Tottenham vrea să mă folosească, mi-aș dori să rămân aici. Dar nu sunt un oficial al clubului, nu știu ce se va întâmpla. Mă bucur că numele meu apare în mai multe discuții. Vom vedea cum se încheie această vară", a declarat Vuskovic, pentru BILD.

Ronald Araujo și Luka Vuskovic au fost convocați pentru meciurile de la Cupa Mondială din această vară.