Papa Francisc era fan San Lorenzo, Argentina și Pele
Papa Francisc (88 de ani), Jorge Mario Bergoglio pe numele de mirean, s-a născut la Buenos Aires, în Argentina, a devenit preot în 1969 și a devenit conducător al Vaticanului și al lumii catolice în 2013. El era cunoscut ca un iubitor al fotbalului, fiind un mare fan al clubului San Lorenzo de Almagro și al naționalei "Albiceleste", dar primea mereu cu plăcere vizitele unor fotbaliști și ale echipelor de fotbal.
San Lorenzo, ai cărei fotbaliști sunt supranumiți "Los Santos", a fost campioană a Argentinei de 15 ori, a câștigat o dată Copa Libertadores (2014) și face parte din "Los 5 Grandes" din fotbalul argentinian, alături de River Plate, Boca Juniors, Club Atlético Independiente și Racing Club de Avellaneda.
"Cel mai bun jucător din istorie dintre Messi şi Maradona? Ar putea fi un al treilea: Pele. Ei sunt cei trei pe care i-am urmărit. Maradona ca jucător a fost grozav. Ca om, a eşuat. Bietul, a alunecat. Mediul nu l-a ajutat. Messi este foarte corect, foarte corect. Este un domn. Dar pentru mine, dintre cei trei, cel mai mare este Pele. Un om cu un suflet extraordinar. Toți cei trei sunt grozavi, fiecare cu propria personalitate", mărturisea Suveranul Pontif, în 2023.
Ioan Paul al II-lea fusese portar, Benedict al XVI-lea era fan Bayern Munchen
Nu este primul papă îndrăgostit de fotbal, predecesorii săi fiind, de asemenea, microbiști. Papa Ioan Paul al II-lea (Karol Jozef Wojtyla) a fost portar în tinerețea petrecută în Polonia, a recunoscut că ținea cu Liverpool, când poarta echipei era apărată de compatriotul Jerzy Dudek , iar clubul KS Cracovia a retras tricoul cu numărul 1 în onoarea sa. Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) a fost un mare fan al lui Bayern Munchen.
Foto - Getty Images









