Palmeiras a zdrobit-o pe Flamengo 3-0
Palmeiras şi-a consolidat poziţia de lider al campionatului de fotbal al Braziliei, după ce a învins cu scorul de 3-0 formaţia Flamengo, sâmbătă seara pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în derby-ul etapei a 17-a a sezonului.
Oaspeţii s-au impus prin golurile marcate de Jose Manuel Lopez (37), Allan (56) şi Paulinho (90+4), în condiţiile în care Flamengo a evoluat in inferioritate numerică din minutul 20, după eliminarea columbianului Jorge Carrascal.
În urma acestui succes, Palmeiras a acumulat 38 de puncte şi s-a distanţat la şapte lungimi de Flamengo, ocupanta locului secund în clasament, care are însă un meci mai puţin disputat.
Pe poziţia a treia, cu 30 de puncte, se află formaţia Fluminense, care a fost învinsă la limită pe terenul formaţiei Mirrasol (scor 0-1), într-o altă partidă disputată sâmbătă.
Rezultate înregistrate sâmbătă în campionatul brazilian:
- Gremio Porto Alegre - Santos FC 3-2
- Vitoria - Internacional Porto Alegre 2-0
- Sao Paulo FC - Botafogo 1-1
- Flamengo - Palemiras 0-3
- Mirrasol - Fluminense 1-0
Agerpres