O nouă lovitură pentru Rusia. Gigantul care a decis să suspende contractul cu efect imediat

Rusia Adidas nationala Rusiei Ucraina Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 01 Martie 2022, 16:38
Data actualizarii: Marti 01 Martie 2022, 16:38

Gigantul mondial de echipamente sportive Adidas a anunţat marţi că şi-a suspendat parteneriatul cu Federaţia Rusă de Fotbal, în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei, scrie AFP.

''Adidas îşi suspendă parteneriatul cu Federaţia Rusă de Fotbal cu efect imediat", a declarat un purtător de cuvânt al companiei, care în 2020 a realizat 2,9% din cifra de afaceri în Rusia, Ucraina şi regiunea CSI.

Adidas a suspendat contractul cu naționala de fotbal a Rusiei

Aşa cum se ştie, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA) au anunţat, luni seara, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi echipelor naţionale din Rusia din competiţiile internaţionale ''până la noi ordine''.

În urma acestei decizii, Rusia a fost exclusă de la Cupa Mondială din 2022, al cărui turneu final va avea loc în Qatar, la finalul anului (21 noiembrie-18 decembrie).

Rusia urma să joace în martie un baraj cu Polonia în primul tur, iar dacă trecea apoi de turul al doilea al acestui play-off obţinea biletul pentru CM 2022, însă atât federaţia poloneză, cât şi potenţialele adversare ulterioare şi-au exprimat refuzul de a disputa acest baraj cu naţionala Rusiei, după invadarea Ucrainei.

Totodată, UEFA a anunţat ruperea, ''cu efect imediat'', a contractului de sponsorizare cu gigantul rus Gazprom, partener al forului continental din 2012.

Contractul era estimat la 40 de milioane de euro pe an de presa de specialitate şi acoperea Liga Campionilor, competiţiile internaţionale organizate de UEFA, precum şi EURO 2024, care va avea loc în Germania.

Spartak Moscova, ultima echipă din Rusia rămasă în cupele europene, a fost exclusă din Europa League, unde urma să joace în optimi contra formaţiei germane RB Leipzig.

De asemenea, naţionala feminină de fotbal a Rusiei nu va mai putea participa la turneul final al Campionatului European, EURO 2022, în iulie, în Anglia.

''Fotbalul este unit în totalitate şi susţine din plin toate persoanele afectate de războiul din Ucraina. Cei doi preşedinţi (Gianni Infantino, pentru FIFA, respectiv Aleksander Ceferin, pentru UEFA, n. red.) speră că situaţia din Ucraina se va îmbunătăţi semnificativ şi rapid, pentru ca fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate şi de pace între popoare'', au explicat cele două organizaţii în comunicatul comun.

Deciziile FIFA şi UEFA vin după ce Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat, luni, ca sportivilor din Rusia şi Belarus să le fie interzisă participarea la competiţiile internaţionale.

CIO a precizat că măsura luată de Comitetul său Executiv vine ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia şi după ''încălcarea Armistiţiului Olimpic de către guvernul rus şi guvernul belarus, prin susţinerea oferită de acesta''.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!