VIDEO Neymar, distrus: a plâns în hohote pe teren după un meci de coșmar

Neymar, distrus: a plâns în hohote pe teren după un meci de coșmar Fotbal extern

Umilința pe care a trăit-o, duminică, în înfrângerea istorică din partida cu Vasco da Gama, l-a afectat puternic pe veteranul de 33 de ani.

Neymar își încheie urât cariera! Practic, după plecarea de la PSG, în 2023, brazilianul a avut foarte puține motive de bucurie. 

Când n-a fost „pacient“, în refacere după câte o accidentare gravă, Neymar a fost pe teren, în niște meciuri, în care foarte rar a strălucit, cum făcea pe vremuri. Iar acum, în ultima etapă din campionatul brazilian, cea din weekend, Neymar a fost integralist într-o rușine istorică, după cum sport.ro a scris aici.

Neymar, devastat după Santos – Vasco da Gama, scor 0-6

Partida de ieri, Santos – Vasco da Gama (0-6) l-a afectat puternic pe vedeta gazdelor. Dovadă și imaginile care s-au viralizat, după încheierea meciului. Distrus din cauza unui rezultat care a „pătat“ istoria lui Santos, Neymar a stat minute bune pe teren. Și a plâns în hohote!

Mai mulți colegi şi oameni ai staffului s-au apropiat de Neymar, într-o încercare de a-l liniști, dar veteranul lui Santos era, pur şi simplu, de neconsolat.

Chiar am fost de rahat! A fost o ruşine. Fanii au dreptul să insulte şi să înjure oamenii. Asta e acceptabil acum. Mi-e ruşine! N-am mai trăit aşa ceva în viaţa mea“, a spus Neymar. 

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!