Mutare spectaculoasă pregătită de Newcastle! Antrenorul care n-a fost niciodată mai jos de locul trei, în locul lui Howe

Newcastle Xavi Hernandez Fotbal extern Newcastle/sursa foto: Getty
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Martie 2024, 08:14
Data actualizarii: Marti 26 Martie 2024, 08:28

Mutare spectaculoasă pregătită de Newcastle pe banca tehnică.

Newcastle United pare hotărâtă să facă o schimbare drastică la conducere în această vară. Potrivit HITC, clubul englez are un interes "serios și puternic" pentru a-l numească pe Xavi Hernandez drept noul antrenor, odată cu plecarea confirmată a acestuia de la Barcelona la finalul sezonului.

Această veste vine pe fondul performanțelor dezamăgitoare ale lui Eddie Howe în acest sezon. Deși a readus Newcastle în Champions League după un sezon fantastic pe locul patru, echipa ocupă acum doar locul 10 în Premier League și a părăsit deja cupa europeană, potrivit Footballfancast.

  • Newcastle/sursa foto: Getty

Xavi, dorit pe banca lui Newcastle

Pentru a-l înlocui pe Howe, pe lista potențialilor candidați au mai figurat nume precum Roberto De Zerbi (Brighton) și Julian Nagelsmann (Germania). Totuși, Xavi reprezintă o adevărată lovitură pe piața transferurilor.

Fost mare jucător al Barcelonei, Xavi a câștigat trofee importante în tricoul catalanilor. Totuși, succesul nu l-a părăsit nici în cariera de antrenor. Acesta nu a terminat niciodată mai jos de locul 3 în cele 6 sezoane în care a condus două cluburi diferite, reușind chiar să câștige titlul în mLa Liga cu Barca în sezonul precedent.

Calitățile lui Xavi nu se opresc aici. Fostul său coleg, Andres Iniesta, l-a descris în acest sezon drept "incredibil", în special datorită pasiunii sale pentru club.  În plus, stilul său de joc bazat pe un atac puternic în 4-3-3 ar putea încânta rapid fanii lui Newcastle.

Rămâne de văzut dacă Newcastle va reuși să-l convingă pe Xavi, având în vedere că și Chelsea ar fi interesată de serviciile sale în cazul în care se desparte de Pochettino.  Cert este că sosirea lui Xavi pe St. James' Park ar reprezenta o mutare spectaculoasă pentru noul proiect ambițios al lui Newcastle.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!