Fostul antrenor de la Dinamo și Rapid este liber de contract, dar poate reveni în campionatul Belgiei, acolo unde este dorit de cei de la Kortrijk, echipă aflată într-o situație disperată, pe ultimul loc în campionat și fără victorie după primele șase etape din campionat.
Mircea Rednic, aproape de revenirea în Belgia!
Potrivit publicației Voetbal Primeur, Rednic este pe lista scurtă a conducerii clubului, după ce Michiel Jonckheere (36 de ani) a fost demis de la echipă. Șefii clubului cred că antrenorul român poate redresa situația în care se află Kortrijk.
De asemenea, pe lista conducerii ar mai fi și Berd Stock (63 de ani), alt antrenor care a trecut prin Superligă, la Sepsi OSK.
Mircea Rednic este un nume cunoscut în fotbalul belgian. A fost jucător și antrenor la Standard Liege, iar apoi le-a mai pregătit pe KAA Gent și Mouscron.
Mircea Rednic, cel mai lung ”mandat” la UTA Arad
Înainte de scurta aventură din Belgia, ultima experiență a lui Mircea Rednic în fotbalul românesc s-a petrecut pe banca celor de la UTA Arad. Tehnicianul i-a pregătit pe arădeni în intervalul aprilie 2023 - iunie 2025.
UTA Arad a fost ultima echipă din România pe care a pregătit-o, iar acolo a bifat și cel mai lung ”mandat” din cariera sa, 797 de zile și 91 de meciuri.