Mbappe, OUT! Real Madrid a primit vestea
Căpitanul echipei Franţei, golgheterul clubului spaniol (18 goluri în campionat şi nouă în Liga Campionilor în acest sezon), nu se află pe lista jucătorilor selecţionaţi pentru competiţia de la Jeddah.
Mbappe, care se recuperează după o entorsă la genunchiul stâng de la accidentarea suferită în timpul antrenamentului de săptămâna trecută, a fost nevoit să se retragă din meciul de reluare a La Liga împotriva lui Betis Sevilla, câştigat cu 5-1. O sursă apropiată jucătorului în vârstă de 27 de ani a declarat că acesta va fi probabil indisponibil timp de cel puţin trei săptămâni.
Echipa lui Xabi Alonso va înfrunta vecina şi rivala sa, Atletico Madrid, în semifinala Supercupei, joi; cealaltă semifinală, programată miercuri, le va opune pe FC Barcelona şi Athletic Bilbao. Finala este programată pentru duminică, tot la Jeddah.
Alonso, aflat sub presiune după un început de sezon dezamăgitor, spera de mult timp să-şi poată recupera superstarul, asigurând sâmbătă că echipa spaniolă va face tot posibilul pentru a-i reduce perioada de absenţă.
După pauza de Crăciun, Mbappe s-a antrenat în sală, sperând să revină pentru finala de duminică dacă ar câştiga împotriva lui Atletico joi. Cu toate acestea, nefiind pe deplin pregătit, în cele din urmă nu a fost convocat.
Absenţa lui Mbappe se adaugă la cea a fundaşului brazilian Eder Militao. În schimb, antrenorul lui Real Madrid l-a recuperat pe fundaşul englez Trent Alexander-Arnold.
Real Madrid a câştigat trei trofee în Arabia Saudită. Primul în 2020, al doilea - după o pauză a competiţiilor din cauza pandemiei de coronavirus - în 2022, iar ultimul acum două sezoane, în 2024.
FC Barcelona este campioana en titre, fiind clubul cu cele mai multe trofee în Supercupă, 15.
Agerpres