Mbappe & Co, sub lupa lui Macron! Anunțul făcut de președinția Franței cu privire la participarea la Mondialul din Qatar

Emmanuel Macron cm qatar nationala frantei Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 17:56
Data actualizarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 21:10

Preşedintele Emmanuel Macron va fi prezent la Cupa Mondială 2022 din Qatar dacă naţionala Franţei va ajunge în semifinale şi în finală, a anunţat luni Palatul Elysee.

„Preşedintele a adresat un mesaj naţionalei în care a menţionat că va fi prezent în tribune, în Qatar, dacă jucătorii vor reuşi performanţa de a ajunge în fazele finale”, a comunicat Preşedinţia.

Prima Cupă Mondială de fotbal găzduită de o ţară arabă începe pe 20 noiembrie şi se va desfăşura până pe 18 decembrie. Semifinalele sunt programate pe 13 şi 14 decembrie.

Macron, în tribune la ultimul Campionat Mondial câștigat de Franța

În urmă cu patru ani, în Rusia, când Franţa a cucerit titlul suprem, Emmanuel Macron a fost prezent pe stadionul "Lujniki" din Moscova, în ziua finalei.

Franţa începe Cupa Mondială contra Australiei (21 noiembrie), în Grupa D, iar apoi întâlneşte Danemarca (26 noiembrie) şi Tunisia (30 noiembrie).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!