Florent Hasani (29 de ani), atacantul născut la Vushtrri, a discutat recent despre momentele de cumpănă pe care le-a traversat în ultimii ani. Jucătorul, cotat în prezent la 900.000 de euro, a părăsit Rapid în sezonul 24/25. Într-o intervenție la televiziunea ATV Live, fotbalistul legitimat acum la Amed SK a recunoscut că forma slabă din perioada petrecută în România l-a afectat psihic extrem de mult, fiind salvat doar de sprijinul partenerei sale de viață.
„Dacă soția mea nu ar fi fost lângă mine, poate că m-aș fi lăsat de fotbal”, a transmis internaționalul kosovar.
Teroarea din Israel și succesul din Turcia
Înainte de a juca în prima ligă din România, Hasani a evoluat în Israel, la Hapoel Kfar Saba. Acolo a trăit unele dintre cele mai terifiante zile din viața sa, rămânând blocat timp de aproximativ 10 zile după izbucnirea războiului, fără posibilitatea de a părăsi țara din cauza aeroporturilor închise. Spaima resimțită l-a făcut să pună mereu pe primul loc siguranța familiei sale, în detrimentul unor potențiale mutări la echipe mai mari.
„Aveam planuri de nuntă. Nu m-am gândit să îmi aduc familia într-o zonă de război și am luat decizia de a pleca”, a zis extrema dreaptă, care poate evolua și ca mijlocaș ofensiv.
Potrivit jurnaliștilor turci, soția sa, Dielza, a renunțat la cariera de profesor pentru a-l însoți și a se dedica în totalitate familiei. Liniștea de acasă s-a reflectat direct în performanțele sale recente de pe teren. Fostul golgheter din Kategoria Superiore a avut un sezon 2025-2026 excelent, bifând 37 de apariții, 18 goluri și 8 pase decisive pentru Amed SK în a doua ligă turcă.
„Obiectivul principal al clubului a fost Superliga și am reușit acest lucru”, a spus fotbalistul format de KF Vushtrria.